Lumea digitalizată este receptată uşor de copii, imaginile fiind înţelese înainte de-a şti să citească. Tehnologia informaţiei transformă spaţiul şi prin tastare îţi apare un univers colorat şi fascinant, deosebit de cenuşiul cărţilor, ceea ce măreşte senzaţia de libertate şi susţine capacităţile de cunoaştere şi reflecţie. Ei trăiesc într-o altă lume, semnificativ diferită, la care noi abia ne adaptăm. Nu-i mai învăţăm noi pe copii, ci ei pe noi!
În schimb, trebuie să le oferim stabilitate. O familie stabilă, o casă stabilă, un mediu stabil reprezintă priorităţile perioadei de instabilitate economică, socială şi financiară. Copiii din familiile dezorganizate au şanse mai mari să-şi rateze viaţa, să nu se adapteze la societatea concurenţială, să intre în categoria persoanelor cu nivel de trai sub limita sărăciei, marginalizaţi de societate sau chiar excluşi.
Copiii/tinerii sînt avansaţi tehnologic, fac legături mai uşor între intenţii şi realităţi. Însă se izolează de familie şi natură, trăiesc în stil individualist, iau startul în viaţă mai greu, se căsătoresc la 30 de ani, maturizarea psihologică întîrzie, ezită să-şi asume responsabilităţi de familie şi sociale, preferă să-şi construiască o lume suficientă orgoliului propriu. De ce oare nivelul ridicat de trai are ca efect scăderea natalităţii şi a încrederii în rolul familiei tradiţionale? Părinţii nu se mai sacrifică pentru copiii lor, preferă comoditatea materială.
Statul preia copiii abandonaţi, îi creşte în familii artificiale şi le oferă de toate, doar afecţiune nu. Bătrînii singuri sînt abandonaţi în cămine de îngrijire, semn că a dispărut dragostea între părinţi şi fii. Statutul economic precar îi determină pe părinţi să-şi abandoneze copiii şi pe fii să-şi abandoneze părinţii. Toate acestea se întîmplă într-o societate ce evoluează spre lipsa de dragoste şi respect între oameni.
Constatăm diferenţe după starea materială. Persoanele contribuabile tind să renunţe la procreare, de dragul carierei şi al prosperităţii. Familiile sărace fac mulţi copii, pe care îi creşte statul din impozitele plătite de primii. Schimbarea se petrece în structura socială, numărul persoanelor sărace creşte, iar al celor bogate scade. Fenomenul numit „eşecul căsătoriei” este responsabil de aceste rupturi sociale induse de criza economică prelungită. Emanciparea femeilor a generat emacierea principalului scop al omului, procrearea. Nu mai vrem să risipim nici o clipă, nici o plăcere posibilă, dorim să trăim deplin, să ne satisfacem toate dorinţele, să profităm la maximum de fiecare zi din viaţă. Am adoptat o cultură a grijii faţă de sine şi de corp, ne preocupă ceea ce-i trecător în noi, divertismentul, uitarea de sine, exacerbarea trăirilor senzoriale. Dar oare pentru asta merită să trăim?…
UNICEF le cere statelor să acorde copiilor prioritate, deci şi noi, părinţii, ar fi bine să le acordăm întîietate. Codul familiei îi protejează pe copii, legile le sînt favorabile, subvenţiile de stat ajută familiile defavorizate. Şi totuşi, apar multe cazuri de discriminare, abuz, abandon… Întreaga experienţă a lumii ne cere să avem grijă de copiii părăsiţi, aceştia fiind iubiţi de Dumnezeu. Ei vor civiliza lumea pe mai departe, vor conduce arca, vor îndrepta lumea.
Sîntem atenţi, copiii să asocieze faptele bune cu satisfacţia. Avem deci datoria să-i protejăm, să alocăm fonduri bugetare pentru utilităţile necesare în copilărie, să le asigurăm dreptul la joacă şi dezvoltare liberă, dar şi să îi ascultăm de la egal, să nu le fim „stăpîni” şi nici ei „prinţi” să nu ne fie!
