Peste 1.000 de stâlpi de iluminat public din oraşul Cavnic vor fi schimbaţi în perioada următoare. Autorităţile locale au luat această hotărâre din cauză că cei vechi, din lemn, stăteau să cadă, astfel că populaţia era pusă în pericol.
După înlocuire, pe noii stâlpi vor fi montate corpuri de iluminat economice. Operaţiunea însă, a iscat o serie de discuţii aprinse pe o reţea de socializare. Dacă unii aprobă iniţiativa primăriei, alţii se arată nemulţumiţi de materialul din care sunt construiţi stâlpii: “O întrebare am. Nu era mai elegant şi mai frumos cu stâlpi de metal, subţiri, de culoare închisă? Întreb deoarece peste tot în ţară, unde se modernizează sistemul de iluminat public, se scot stâlpii de beton deoarece nu sunt estetici. Doar întreb…”, a scris Levente Kaucz pe reţeaua de socializare. “Noi aveam stâlpii de lemn de când era tata fecior! L-am rugat şi pe domnul Bindiu (care a fost primar 16 ani), şi pe domnul Dragoş, să ne schimbe stâlpii că se răstoarnă, dar nu s-a facut nimic! Acum cu bucurie vă spun că noi ne mulţumim cu stâlpii aceştia de beton că sunt rezistenţi! Pe noi nu ne-a interesat culoarea şi eleganţa lor, ci siguranţa! E opinia mea, deci trataţi-o ca atare!”, a răspuns Ecaterina Vereş.