Campus avem, pădure ne mai trebuie!

0
639

Zilele trecute, la Sighetu Marmaţiei, s-a inaugurat un campus şcolar la standarde europene, (re)construit în perimetrul Liceului Tehnologic Forestier, o minunăţie printre puţinele din ţară. ”O şcoală care constituie un beneficiu atât pentru elevii şi dascălii acestui liceu, cât şi un plus valoare pentru întreaga comunitate. Le mulţumesc celor implicaţi în finalizarea acestui proiect, primarului Ovidiu Nemeş, viceprimarului Horia Scubli, responsabililor cu implementarea proiectului, Consiliului Local Sighet, finanţatorilor şi constructorilor” – spunea, la inaugurare, directoarea, prof. ing. Mariana Şteţca.
Proiectul demarat în 2007 are o valoare de peste 4 milioane de euro şi a fost finanţat prin ADR Nord-Vest. Lucrările de anvergură au (re)început în martie 2015, iar termenul de execuţie a lor a fost prelungit până la finele lunii februarie 2016, când s-a făcut recepţia acestora.
În anul 1948, în oraşul Sighet, au apărut forme de pregătire profesională în domeniul exploatării şi prelucrării lemnului. După ce în anul 1960 s-a înfiinţat Şcoala profesională de silvicultură, transporturi şi industrializare a lemnului, doi ani mai târziu a luat fiinţă Grupul Şcolar Forestier, iar primii absolvenţi au fost repartizaţi la fabricile Combinatului de Prelucrare a Lemnului din Sighet, inaugurat în 1965, care, preţ de 3 decenii, a asigurat constant peste 5.000 de locuri de muncă. În 1966, s-a înfiinţat al treilea liceu din Sighet, cel Industrial de Exploatare, Construcţii şi Transporturi Forestiere, învăţământ de 5 ani, care a funcţionat în cadrul Grupului Şcolar, în clădirea actualului complex comercial Curtea Veche şi în actualele două săli de conferinţe ale Muzeului Maramureşului. Primele 5 promoţii au fost exclusiv specializate în exploatări, construcţii şi transporturi forestiere, apoi au urmat şi clasele de industrializare şi prelucrare a lemnului, liceul având mai multe denumiri de-a lungul celor 50 de ani de existenţă. În toamna anului 1970, s-a dat în funcţiune noul şi modernul sediu al Grupului Şcolar şi Liceului Forestier, de pe strada Dragoş Vodă, cu 8 săli de clasă, sală de desen, laborator de fizică-chimie, sală de sport, 3 ateliere şcoală (tâmplărie, lăcătuşerie şi electro-mecanic), internat, cantină şi centrală termică.
Azi, noul Campus şcolar are peste 20 de săli de clasă, cabinete, laboratoare, birouri, sală de festivităţi, un cămin-internat cu 180 de locuri, cantină cu o capacitate de 120 de persoane pe serie, un bloc cu 10 garsoniere pentru profesori, sală de sport şi teren de tenis, ateliere de practică şcolară, centrală termică pe gaz etc.
Valoarea totală a proiectului a fost de peste 19 miliarde de lei, din care aproximativ 16 milioane fonduri europene, peste două milioane din partea Guvernului României şi aproape 400.000 contribuţie locală.
Cei mai importanţi angajatori ai absolvenţilor, inclusiv a celor de pe linia şcolii profesionale, sunt SC Plimob SA, SC Sigstrat, SC Arcer, unde elevii fac practică.
”În 2005 guvernul a promis că va finanţa 186 de campusuri şcolare, din care 4 în Maramureş. Cu greu s-a reuşit să aducem două în Maramureşul istoric, unul la Sighet şi unul la Borşa” – îşi amintea senatorul Liviu Marian Pop, lider de sindicat şi fost ministru. “În octombrie 2009, guvernul de atunci a oprit investiţiile. În 2012, când lucram la Ministerul Educaţiei, am aflat că doar 29 de contracte erau valabile din cele 184 semnate, restul erau reziliate. Motiv pentru care am transferat problema la Ministerul Dezvoltării, cu posibilitate de finanţare europeană. Abia în 2014 s-a apro­bat acel Program Operaţional Regional de finanţare a acestor campusuri”. Din cele 29 de campusuri aprobate la nivel naţional, finanţare au în Maramureş doar Sighetul şi Târgu Lăpuş.
Şcoală modernă avem, dascăli avem, elevi avem. Pădure ne mai trebuie şi o sută de ani, până creşte!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.