Ieri, în Bucureşti, a avut loc Forumul Minier Român – ziarul nostru a fost partener media al evenimentului. S-a discutat despre politica privind resursele minerale şi despre investiţiile în industria minieră, concluzia fiind că Legea Mineritului (apărută în 2003) trebuie de urgenţă corelată cu strategia europeană.
Se zbat în zadar geologii şi inginerii minieri români, anul 2016 este ca şi pierdut. Legea Minelor fiind organică, modificarea în Parlament devine cu atît mai dificilă, iar Guvernul Cioloş nu va îndrăzni să dea ordonanţă de urgenţă privind exploatarea resurselor. Bucureştiul recunoaşte că ţara se află în criză şi caută soluţii de ieşire: una posibilă ar fi redeschiderea mineritului. La Forumul Minier Român, au participat şi reprezentanţi din partea Ministerului Mediului, care au atras atenţia privind monitorizarea şi controlul riscului de mediu. Dezvoltarea mineritului presupune plata unor redevenţe la bugetul de stat şi a unor taxe la bugetul local, ceea ce pretinde ajustări ale cadrului de taxare, care nu este stimulativ. Investiţiile în minerit să fie încurajate prin facilităţi de ordin fiscal şi administrativ.
Interes avem şi noi, locuitorii din judeţul Maramureş, deoarece Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase Remin are sediul în Baia Mare, deţine licenţe de exploatare, dar se află în insolvenţă de zece ani (cînd au fost disponibilizaţi – ce cuvînt păgubos! – minerii) şi nu poate acţiona singură, fără ajutor din partea unor investitori. Aceştia vin, întreabă şi apoi aşteaptă … noua Lege a Minelor. Remin şi celelalte întreprinderi miniere rămase în ţară se lovesc şi de alte piedici. Terenurile pe care se află exploatările trebuie intabulate, ceea ce înseamnă cheltuieli mari, în condiţiile în care nu produc nimic, ci doar fac servicii de pază a minelor închise. Legea nouă trebuie să reglementeze într-un fel sau altul modul de expropriere a terenurilor necesare desfăşurării lucrărilor miniere. Din 2013, se află în aşteptare în Parlament şi nu se găsesc căi de a o repune pe rol. E nevoie de „voinţă politică”, după cum spune un inginer minier din Baia Mare.
Chestiunea se complică, întreprinderile trebuie iertate de datoriile istorice (ceea ce nu permite UE) şi abia după aceea să întocmească studii de fezabilitate şi să repornească activitatea. Însă legea insolvenţei nu permite reluarea activităţii de către firme reorganizate judiciar sau falimentare. Mai mult, în aceste cazuri, companiile miniere îşi pierd licenţele pe care le au! În această situaţie de blocaj se află şi Remin, în aşteptare ca Parlamentul să schimbe legile minelor şi a insolvenţei (veche din 2006). O Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului ar putea avea efecte benefice, dar în actuala situaţie de provizorat nu credem că prim-ministrul Cioloş va renunţa la precauţie. În Baia Mare, o situaţie complicată are şi firma de extragere a aurului prin cianurare. Contenciosul se judecă, însă nu credem că este posibil ca în intravilanul reşedinţei de judeţ să funcţioneze instalaţii industriale cu risc de mediu!
Resursele subsolului nu s-au epuizat (închiderea minelor din Maramureş a avut scopul să elimine subvenţiile de stat). Exploatarea minieră este însă costisitoare, investitorii pretind să cunoască valoarea zăcămîntului, dimensiunile, modul posibil de extracţie, costurile de forare, detonare, dislocare şi transport. Aceste date sînt incluse în studiile de fezabilitate, dar aceste studii costă bani pe care companiile miniere de stat nu-i au. Ne învîrtim în cerc, fără perspectiva eficienţei. Investitorii capitalişti vor pune în cele din urmă mîna pe terenurile valoroase, haldele de steril, iazurile de decantare, datele geologice în detaliu, licenţele de exploatare.
Forumul Minier Român s-a încheiat cu formarea unor grupuri de lucru, care vor elabora propuneri de soluţii pentru problemele prioritare. Însă după cum arată situaţia, mineritul mai are de aşteptat pînă cînd vor apărea „voinţa politică” şi, mai ales, ideea de minerit responsabil.
