Problema integrării ţiganilor din Baia Mare este un subiect important, mai ales în campania (pre)electorală, dar trebuie s-o privim în complexitatea ei. Cu vorbe pe jumătate adevărate, invocînd simplist „suferinţele sărmanilor”, nu vom aduce nimănui nici un fel de cîştig.
Asistenţa socială este asigurată în reşedinţa de judeţ la nivel ridicat de protecţie, căci din bugetul local se alocă sume importante pentru acest scop şi există servicii complexe de stat şi private, subvenţionate, pentru persoanele aflate în dificultate, adulţi, dar şi copii (de minori se ocupă şi Consiliul Judeţean, prin Direcţia Copilului). Serviciul de specialitate al Primăriei alocă 2.400.000 lei, în acest an, pentru 500 de locuinţe din elemente modulare tip container, în care să se mute romii băimăreni care nu au casă decentă.
Cei mai săraci cetăţeni sînt discriminaţi pozitiv. Asistenţii sociali, ajutaţi de poliţişti comunitari, depistează pe stradă persoanele minore sau majore care cerşesc. Copiii sînt transportaţi la un centru special, despăducheaţi (dacă este cazul), spălaţi, hrăniţi şi incluşi într-un program de asistenţă socială constantă. Aceste proceduri se fac cu insistenţă, se întîmplă adesea ca acelaşi copil, trimis de părinţi la cerşit, să fie ridicat de asistentul social din stradă, în mod repetat. La un moment dat, părinţii vor înţelege să nu-l mai exploateze pe copil prin cerşit. (Aşa se explică faptul că în oraş nu mai vedem copii cerşind. Dacă apar, anunţaţi SPAS sau Direcţia Copilului.)
Asistenţa socială a romilor este politică prioritară europeană, soarta lor preocupînd întregul continent. Autoritatea locală din Baia Mare se implică legitim în asigurarea locuinţelor decente. Pînă la urmă, strategia socială a municipiului, precizată cu claritate în urmă cu un an, prevede că acele colibe şi căsuţe improvizate trebuie înlăturate, deoarece reprezintă nu doar imaginea unei societăţi înapoiate, pe care nu o putem accepta, ci şi un focar de infecţie. Cu o singură sursă de apă la 200 de familii, nu poţi vorbi de condiţii igienice. Riscul epidemiilor este crescut. Într-o „casă” (cameră) trăiesc de-a valma bunicii, fiii, nurorile şi nepoţii, cîte zece persoane în 20 de metri pătraţi. Dacă bunicul are tuberculoză, o vor lua toţi. Dacă un copil are rujeolă, se vor îmbolnăvi toţi din jur.
Primăria Baia Mare va cumpăra prin licitaţie locuinţele tip container, izolate termic. Dar unde să fie aplasate? Ţiganii ar vrea să fie puse pe Craica, unde au acum colibele, însă terenul nu este al Municipiului. Dincolo de calea ferată, sînt terenuri libere, ale unor proprietari privaţi din Groşi, însă refuză să le cedeze (vîndă). Ar mai fi locuri în vizor, dar locuitorii din cartiere nu acceptă vecinătatea celor 500 de locuinţe-container, chiar dacă locul va fi canalizat, electrificat, păzit, supravegheat video. Nu este agreată nici împărţirea celor 500 de containere în diferite zone ale oraşului, pentru o mai rapidă integrare.
Educaţia romilor dă roade, au apărut primii romi cu studii superioare (există şi un medic rom). Ajutoarele sociale au fost condiţionate de prezenţa copiilor la creşă, cămin, grădiniţă, şcoală. Un asistent social ne spunea că e mare lucru să vezi copiii cum se spală pe mîini! Deodată cu ei, învaţă şi părinţii lor să fie curaţi. Să nu avem impresia că viaţa romilor este de acum roză. Asistenţii sociali nu renunţă, este o bătălie să-i ridice pe ţigani la nivelul nostru de educaţie, ceea ce presupune multă răbdare. Exploatarea acestei situaţii complexe în campania electorală ar fi dovadă de neînţelegere a acestor cetăţeni speciali, care vorbesc două limbi.
