Organizaţia pentru protecţia animalelor VIER PFOTEN a organizat duminică, în parcul Regina Maria din Baia Mare, un eveniment de lansare a Săptămînii Altfel în şcoli. Părinţii şi elevii au avut ocazia să vadă o demonstraţie de dresaj şi să-i cunoască pe foştii maidanezi din echipa de terapie “Cîini pentru oameni”, antrenaţi de VIER PFOTEN să ajute copiii cu dizabilităţi şi autism. În cursul săptămînii trecute, echipa VIER PFOTEN a ţinut cursuri de formare în Borşa, Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, pentru peste o sută de cadre didactice din ciclul primar care vor preda la clasă după manualul VIER PFOTEN – “Aproape de animale”. Învăţătorii vor preda elevilor o materie nouă, cumulînd cunoştinţe din mai multe domenii (ştiinţele naturii, geografie, biologie), accentuînd faptul că, prin dezvoltarea sensibilităţii şi responsabilităţii copiilor faţă de animale, aceştia vor fi capabili, ca adulţi, să-şi înţeleagă mai bine semenii. Informaţii de la Veronica Tulpan, VIER PFOTEN România. (i.n.)