Când spunem “sat” gândim: tradiţional, natural. Când vizităm satele maramureşene căutăm aceste atribute, cu atât mai mult cu cât faima care încă le mai însoţeşte este mare, iar bisericile de lemn rămân chezaş al frumuseţii apuse.
Fenomenul auto-mutilării satelor maramureşene nu este nou, a apărut odată cu democraţia ce a fost percepută ca descătuşare din chingile comunismului şi eliberarea totală de norme şi implicit de legi.
După atâţia ani, revenirea la respectarea regulilor este foarte dureroasă dar absolut necesară pentru sănătatea fizică şi spirituală a satelor maramureşene. Arhitecţii maramureşeni au început să tragă semnale de alarmă, prin acţiuni de sensibilizare a locuitorilor din mediul rural asupra importanţei conservării specificului local în arhitectură, explicând că respectarea principiilor arhitecturii tradiţionale nu contrazice modernitatea şi confortul în modul de trai.
Satul maramureşean merită o evoluţie mai bună. Am identificat două direcţii de acţiune: Ce facem cu ceea ce s-a mai păstrat? Cum construim în continuare? Primul pas este oprirea demolărilor caselor tradiţionale prin intensificarea controlului în mediul rural şi sancţionarea responsabililor care permit distrugerea patrimoniului aflat în administrare proprie. Nici o construcţie – fie ea în proprietate privată sau în proprietatea statului – nu poate fi demolată fără Autorizaţie de Demolare.
Al doilea pas este conservarea construcţiilor tradiţionale păstrate. Pentru a putea face acest pas este necesară o acţiune urgentă de inventariere a obiectivelor de patrimoniu material existente, urmată de analiza lor, pentru a vedea în fiecare localitate care este stadiul real de păstrare a patrimoniului, pentru a marca acel punct “zero” de la care pornesc în continuare strategiile necesare. Acţiunea este posibilă prin implicarea autorităţilor judeţene şi locale, în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România.
Este necesar a se găsi facilităţi fiscale pentru proprietari, modalităţi speciale de analiză în cazul în care se solicită desfiinţarea lor, prin solicitarea unor avize din partea unor comisii înfiinţate în acest scop, în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, posibilitatea comunităţii de a avea drept de preempţiune la achiziţionare în cazul punerii în vânzare.
O altă acţiune este definirea PATRIMONIULUI în regulamentele locale de urbanism şi în legislaţia specifică, astfel încât să înceteze practica de a considera PATRIMONIU doar monumentele istorice.
“Cum construim în continuare?” este necesar să urmărim respectarea legislaţiei în construcţii şi respectarea elementelor reprezentative ale arhitecturii tradiţionale la construcţiile noi.
Am identificat disfuncţionalităţi grave în procedura de Autorizare a Construcţiilor: în faza eliberării Certificatului de Urbanism, autorităţile locale nu informează beneficiarul cu privire la regulamentele impuse prin Planul Urbanistic General al localităţii şi implicit din Regulamentul Local de Urbanism; nu solicită luarea în evidenţă a Proiectului la Ordinul Arhitecţilor din România conform H.G. 932/2010. De multe ori, construcţia este ridicată, etapa de proiectare se desfăşoară mai mult ca o “punere în legalitate”; în faza de elaborare a proiectului, beneficiarii preferă să nu lucreze cu un arhitect, ci angajează pentru întocmirea Documentaţiei Tehnice pentru Autorizaţia de Construire diferite categorii de proiectanţi cu altă pregătire decât cea de arhitect. Astfel, un procent foarte mare – cca. 80% – din documentaţiile care obţin Autorizaţie de Construire nu sunt întocmite de arhitect, ceea ce contravine legislaţiei şi conduce la nerespectarea normelor de proiectare specifice şi ale celor impuse prin Planul Urbanistic General al localităţii şi prin Regulamentul Local de Urbanism; în etapa obţinerii avizelor cerute prin Certificatul de Urbanism, beneficiarul şi proiectantul de altă specialitate decât cea de arhitect, confundă luarea în evidenţă a Proiectului la Ordinul Arhitecţilor din România O.A.R., cu o verificare “de arhitectură”, ceea ce contravine legii; în etapa eliberării Autorizaţiei de Construire, autoritatea locală nu verifică încadrarea în prescripţiile prin Planul Urbanistic General al localităţii şi Regulamentul Local de Urbanism, nu verifică existenţa dovezii de luare în evidenţă la Ordinul Arhitecţilor din România şi nu virează taxa de timbru către O.A.R.; în etapa construirii obiectivului nu se respectă proiectul autorizat, iar abaterile nu se fac pe bază de Dispoziţie de Şantier conform legislaţiei. Putem afirma că proiectanţii ce nu sunt arhitecţi nu se implică în urmărirea lucrărilor pe şantier şi nici în respectarea proiectului, această etapă fiind o misiune extrem de importantă a arhitectului, în urma căreia rezultă construcţii ce “mobilează” şi dau imaginea spaţiului public al satelor pentru zeci de ani; recepţia lucrării cu participarea reprezentantului administraţiei publice care verifică respectarea Documentaţiei Tehnice pentru Autorizaţia de Construire este o etapă omisa de obicei.
Este important ca aceste disfuncţionalităţi în procedura de Autorizare a Construcţiilor să fie rectificate.
Măsura cea mai rapidă este instituirea unui set de reguli pentru păstrarea specificului local, care să fie însuşite de autorităţile locale şi judeţene şi apoi aplicate cu stricteţe. Elaborarea unui astfel de regulament trebuie să fie iniţiată de autoritatea locală, urmând ca acesta să fie aprobat prin Hotărâri ale Consiliilor Locale. Aplicarea setului de reguli va fi stabilită prin colaborarea între Primării, Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Ordinul Arhitecţilor din România – filiala Nord-Vest.
O măsură mai lentă este demararea de către autoritatea locală a Planurilor Urbanistice Zonale pentru zonele de protecţie a monumentelor istorice şi/sau pentru noi zone în care se mai găsesc structuri tradiţionale ce pot primi statut de protecţie. Astfel, se va delimita fondul arhitectural-urbanistic de valoare deosebită şi se vor impune reglementări specifice detaliate în special pentru păstrarea specificului local.
Atragem atenţia încă o dată asupra importanţei respectării H.G. 932/2010 cu privire la luarea în evidenţă la O.A.R., care ar putea conduce la creşterea calităţii proiectelor autorizate. La ora actuală majoritatea sunt întocmite de persoane neavizate, care elaborează proiecte superficiale, aducând deservicii atât peisajului construit în satele maramureşene cât şi breslei arhitecţilor.
arh. Ştefan Paskucz, preşedinte O.A.R. filiala Nord-Vest,
arh. Alexandru BĂban, vicepreşedinte O.A.R. filiala Nord-Vest,
arh. Laura Zaharia, membru în Grupul de Lucru RURAL – O.A.R.
