Arhive Zilnice: 4 aprilie 2016

Primarul Cătălin Cherecheş şi societăţile din subordinea administraţiei băimărene au organizat o acţiune de plantare fără precedent: peste o mie de persoane s-au prezentat sâmbătă, 2 aprilie, în zona fostei uzine Romplumb, la intrarea în cartierul Ferneziu, unde au fost plantaţi arbori care în...

Ieri, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut loc investirea în funcţia de Prefect al Judeţului Maramureş a domnului Sebastian-Mihai Lupuţ, prin aplicarea Hotărârii Guvernului României nr. 206 din 30 martie 2016. La ceremonie au fost prezenţi şeful Direcţiei Generale pentru relaţiile cu Instituţia...

• Forumul Democrat German şi trei partide s-au aliat pentru a-l susţine pe primarul Cherecheş şi Coaliţia pentru Baia Mare • Mircea Geoană - ambasador pentru Baia Mare Capitală Europeană a Culturii în 2021, crede că oraşul nostru va fi polul industriilor creative în Europa Moment...
Editorial Graiul Maramureşului

Se vorbeşte tăcut, pe la colţuri, despre cât pământ au cumpărat străinii în România. Cifre spuse cu o jumătate de gură. De acelaşi regim are parte şi numărul locuitorilor acestei ţări. Nu v-aţi întrebat oare câte suflete are România? Cu exactitate, nu cu interese...

Vineri, 1 aprilie a.c., a avut loc conferinţa de presă a Partidului Social Democrat la care a participat, alături de preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, şi preşedintele interimar al PSD Baia Mare, Florin Tătaru, deputat în Parlamentul României. Domnul deputat Florin Tătaru a abordat...

Sâmbătă, 2 aprilie, s-a inaugurat centrul S.M.U.R.D., punctul de lucru Cavnic. Acesta este aflat în subordinea Detaşamentului de Pompieri ”Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare. ”Deschiderea acestui punct de lucru de prim ajutor în localitatea noastră era necesară. Ştim cu toţii că nevoia de aşa ceva...

Vineri, 1 aprilie a.c., pe platoul de la sediul Jandarmeriei Maramureş, s-a desfăşurat un ceremonial militar organizat cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române. Activităţile au fost desfăşurate în spiritul tradiţiilor militare naţionale şi în conformitate cu regulile protocolare. Ceremonialul a marcat momentul aniversării a 166 de...

De la primarul Mircea Boga şi de la viceprimarul Costel Dragomir aflăm că a fost dată în folosinţă, la intrarea în satul Libotin dinspre Tg. Lăpuş, în locul numit „Podul trăistii”, noua Staţie de epurare a apelor uzate, care deserveşte trei localităţi: Cupşeni, Libotin...

În ultimele săptămîni, în centrul comunei Cupşeni şi în cele trei sate aparţinătoare, Libotin, Ungureni şi Costeni, s-au desfăşurat acţiuni de salubrizare. Şi-au adus aportul zeci de cetăţeni, în mod special cei care beneficiază de Legea nr. 416 din iulie 2008 privind venitul minim...

La Liceul teoretic „Petru Rareş” din Tg. Lăpuş s-au desfăşurat activităţile proiectului „Săptămîna mondială a banilor” (Global Money Week).  În anul 2014, România a fost premiată la New York şi a fost desemnată cîştigătoare a „Global Money Week Award” pentru Europa, pentru programul de...

HCM Baia Mare - Buducnost Podgorica 24-29 (10-17) Campioana Europei a făcut un pas mare pentru calificarea în Final Four, Buducnost Podgorica trecînd la pas de vicecampioana României, în prima manşă a sferturilor de finală ale Champions League. Neagu şi compania au învins formaţia lui...

Ştiinţa Explorări Baia Mare - SCMU Craiova 1-3 (-22, 27, -21, -20) SCMU Craiova este prima finalistă a campionatului diviziei A1 după ce a trecut de Ştiinţa Explorări Baia Mare cu scorul general de 3-0. Cea de-a treia partidă disputată în Baia Mare s-a desfăşurat după...

• FC Municipal Baia Mare - CSM Râmnicu Vâlcea 0-0 De un punct a avut nevoie FC Municipal Baia Mare pentru a se califica în play-off-ul ligii secunde, punct cucerit în ultima etapă a sezonului regulat în disputa de pe teren propriu cu CSM Râmnicu...

CSM Sighetu Marmaţiei - Sănătatea Cluj-Napoca 1-0 (1-0) Stadionul "Solovan". Timp excelent pentru fotbal. Teren bun. Spectatori, aproximativ 300. • CSM Sighetu Marmaţiei: Gordin - Turda, Ferariu, Urs (min. 51 Bucur), Groza (min. 62 Alex Novoselenszki), M. Pop Cârstoiu, Bedea - căpitan (min. 78 Raul...

AFC Odorheiu Secuiesc - ACS Fotbal Comuna Recea 3-1 (0-1) ACS Fotbal Comuna Recea contabilizează a treia înfrîngere consecutivă, în etapa 18 elevii lui Romulus Buia şi Ovidiu Mic fiind învinşi în deplasarea de la AFC Odorheiu Secuiesc cu scorul de 1-3, după ce la...

Aşa cum scriam, Excelenţa Sa, doamna Tove Bruvik Westberg, Ambasadorul Norvegiei în România, a fost prezentă, săptămâna trecută, la Sighetu Marmaţiei şi Vadu Izei, pentru a participa la evenimentul care a marcat finalizarea proiectului “Dezvoltarea unor tehnici ecologice pentru agroturismul din România”, în cadrul...

Cu sprijinul financiar al Bibliotecii Judeţene”Petre Dulfu” din Baia Mare (director: Dr. Teodor Ardelean) şi în colaborare cu Centrul Cultural Sighet, Uniunea Regională”DACIA” a Românilor din Transcarpatia a scos de sub tipar numărul 2 din acest an al gazetei regionale social-politice din Transcarpatia (Ucraina)...

Formele geometrice de pe cămăşile şi costumele populare sau de pe porţile maramureşene au fost sursă de inspiraţie pentru un tânăr artist maramureşean. Pornind de la aceste elemente, Ioan Muntean a realizat mai multe lucrări de pictură şi sculptură pe care le-a expus în...

La ediţia a XXIV-a a Târgului de carte Librex, 9-13 martie 2016, Palas Mall, Iaşi, Editura Ethnologica, a Centrului Judeţean pentru Conservare şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, a obţinut premiul IOAN PETRU CULIAN (Ex. Aequo cu grupul editorial Corint Bucureşti), pentru cea mai importantă...

Cartea "File din viaţa mea" (Baia Mare: Editura Surorilor Lauretane, 2016, 511 p.) a fost lansată la Biblioteca „Petre Dulfu” din Baia Mare, recent, în prezenţa autorului, PS Alexandru, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice Unite cu Roma a Lugojului. Consistentă în date şi cu multe imagini...