Scriu despre un subiect pentru care aş putea fi izgonit din Paradis. Dacă mi-aş închipui că Raiul este un loc unde nu se fumează. Aşa ar trebui să fie. Un loc fără scrumiere. Cu îngeri care poartă flori în colţul gurii, nu ţigara ispititoare. Cum vieţuiesc pe Pământ într-o ţară scumpă şi dragă, în care recent s-a dat o lege care provoacă situaţii de comedie, neapărat trebuie să deschid robinetul acestei realităţi. Din raţiuni medicale, doar ştim sloganul: Tutunul dăunează grav sănătăţii!, nu voi acompania drumul unora spre necaz, din cauza unei iluzii: fumul. Ori dacă vreţi, viciul. Cel pedepsit de apriga morală. Nu fac parte dintre cei care ar lovi cu bulgări de omăt în geamurile deputatei Aurelia Cristea, iniţiator al Legii anti-fumat. Deoarece pe partea ei de sănătate are oarecum dreptate. Zic oarecum, deoarece patima din scrumieră este mai aprinsă decât cea de sub ulmi. O doamnă profesoară crede că Legea atinge libertatea individului. O fi? Legea are consecinţe cu franjuri umoristice. Uneori nu prea îţi vine să râzi. M-am luat de mână cu marele poet Ion Mureşan, care, pe lângă patima poeziei, o are şi pe cea a fumatului. Zice bunul prieten: dacă vrei să auzi înjurături frumoase, stai la uşa unui local în care se fuma, iar acum nu se fumează. Mai auzi o întreagă grădină botanică de buruieni verbale. Patronul, văzând mesele goale, i se asociază şi iese un duet uşor de bănuit. Poetul crede că fumătorii sunt cea mai bleagă categorie de cetăţeni europeni. „Sunt avertizaţi în fel şi chip de efectele dăunătoare ale fumatului. Dar dacă ei nu au voinţă, înseamnă că nici libertatea voinţei şi conştiinţei nu le mai foloseşte. Aşa că li se ia. Nişte foruri abstracte, formate, bănuiesc, tot din fumători, le fac binele cu forţa, iar ei stau ca mieluţii”, cugetă cu irizări filozofice poetul fumător. A fi fumător e mai rău decât a avea tuse măgărească. Cu boala aceea, pe vremuri erai dus să miroşi fum de locomotivă cu cărbuni. Cum se întâmpla în halta din Deseşti. Şi tusea se astâmpăra. În tonul unui umor crud, acum se închipuie ghetouri pentru fumători. Căsătoriile între fumători şi nefumători vor fi interzise, iar pentru cele deja făcute, prin lege se va inventa patul separat. Prin interzicerea brutală a fumatului, prin hăituirea fumătorilor, nu mai laşi loc de liber arbitru, crede Ion Mureşan. Cei care sunt furioşi pe fumători se pot întreba ce m-a apucat să povestesc cu idei pe muchie de cuţit despre un viciu. Cum să nu marchezi această rupere a fumătorilor de la masa consacrată. De lângă scrumierele care erau un fel de ghioc în care se putea citi norocul. Cum să nu remarci, în faţa unor instituţii, ciopor de fumători (uneori în frunte cu directorul) savurând iarba dracului, ca într-un fel de şedinţă de producere a fumului. Am văzut câteva cucoane băimărene, elegante nevoie mare, cu bucle ondulate lejer, trăgând din ţigări în lungul străzii. Peisajul acesta nu mi-a plăcut. Cum mi s-a părut fără nicio noimă să-l urmăreşti pe fumător cu aparatul de fotografiat şi să duci poza la poliţie, pentru că a încălcat legea. Să-l pârăşti că l-ai văzut fumând în maşină. Se stimulează o nouă categorie de informatori. După cei construiţi de DNA, care îşi pârăsc confraţii de hoţie pentru a scăpa de puşcărie. Legea este pentru sănătate, dar nu a ţinut seama de psihologia omului cu patimă. Se va da o lege şi pentru îndrăgostiţi. Nu-mi dau seama unde vor fi exilaţi. Poate din nou în literatură. Să nu-i vadă nimeni. Renunţaţi la patimi! Fiţi roboţi! E adevărat, în ţara de peste Ocean nu am văzut nici un dohanâş. Nici tutungerii. Dar au luat-o încet. Încă de pe vremea pătimaşilor cowboy. Poate a venit şi la noi momentul când scrumierele sunt scoase din raiul fumătorilor. Să fie singure şi inutile. Ca un câine care latră continuu. Poate începem să construim ceva. Să nu se surpe, ca în Meşterul Manole. Greu cu patimile astea, oameni buni! Uitasem să vă spun: poetul Ion Mureşan a propus un Partid al fumătorilor.
