Mâine, 30 martie 2016, primăria Cavnic organizează o licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de execuţie a proiectului de modernizare şi reabilitare a centrului civic al oraşului, proiect demarat în luna mai 2015. Dacă nu vor exista contestaţii, lucrările efective vor începe în aprilie. Fondurile, de 2,4 milioane lei cu TVA inclus, sunt din bugetul local, dar proiectul va fi depus pentru finanţare şi la Guvern (caz în care banii cheltuiţi vor fi recuperaţi). Centrul oraşului va suferi modificări majore, se va schimba sensul de circulaţie, rezultând o stradă cu sens unic spre Baia Mare. Trotuarele vor fi lărgite şi va fi construită o pistă de biciclete. Reţeaua de canalizare pentru apele pluviale va fi realizată pe toată lungimea centrului civic, vor fi amenajate zonelele verzi şi vor apărea o sută de noi locuri de parcare.