Săptămîna trecută, a avut loc întîlnirea Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanlor Vîrstnice, desfăşurată la Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş.
Ştefan Lupşa, preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vîrstnice, s-a plîns de starea pensionarilor care au un venit lunar foarte mic, din care nu îşi pot procura cele necesare unui trai normal şi decent. A cerut acordarea unor facilităţi, pentru a ameliora o parte din problemele existente, cum ar fi scutirea de la plata unor obligaţii; acordarea, în baza unui tichet, a unor produse alimentare şi medicamente al căror termen se apropie de expirare; angajarea vîrstnicilor în locuri de muncă unde pot face faţă; îngrijire la domiciliu sau asistenţă medicală gratuită, pentru îmbunătăţirea traiului pensionarilor care se află la limita sărăciei.
Prefectul Anton Rohian a precizat că aceste propuneri vor fi studiate, în vederea concretizării. La şedinţă au mai participat: subprefectul Alexandru Bondrea, reprezentanţi ai asociaţiilor vîrstnicilor, Direcţiei de Sănătate Publică, ai Casei de Asigurări de Sănătate, Casei Judeţene de Pensii, Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. (v.b.)