De astăzi, politicienii încep perioada electorală şi acest lucru îi face să se “înfierbînte”. Miza este mare: cine cîştigă alegerile locale din 5 iunie 2016, acela are şanse mărite să cîştige şi parlamentarele din toamnă. De aceea, candidaţii se agită şi pregătesc lupta electorală cu toate mijloacele, inclusiv cu atacuri la persoană şi insulte adresate adversarilor politici. Noi nu credem că alegătorii înţelepţi îi vor vota pe zurbagii, pentru care calomnia ţine loc de luptă de idei. În „Graiul Maramureşului”, dorim să se confrunte ideologiile, nu persoanele!
Partidele şi candidaţii independenţi se înghesuie de azi la biroul electoral, să-şi înregistreze mandatarii financiari. Prim-ministrul Cioloş a schimbat regulile jocului, de acum cheltuielile pentru campania electorală vor fi limitate. Nu vom mai vedea bannere uriaşe pe drumurile naţionale şi nici mashuri cît blocul. Cum este normal, nu se pune accent pe decorativ, cu afişe cît mai colorate, lipite de fiecare stîlp. Decenţa este impusă, prima zi, azi, 22 martie, fiind debutul perioadei electorale, pentru ca partidele şi candidaţii să aibă timpul necesar să se pregătească de campania electorală ce va începe în 4 aprilie.
S-ar putea ca şi perioada preelectorală să fie agitată, o parte dintre partide susţin alegerile în două tururi şi ar fi posibil să conteste legea pe motive constituţionale. Dar, în acest caz, ciclul electoral ar fi dat peste cap şi Curtea Constituţională ar trebui să analizeze aspectul stabilităţii, unităţile administrativ teritoriale au rapid nevoie de primari şi consilieri noi. Cu toate că primarii în funcţie se simt oarecum în avantaj, alegătorii pot oricînd întoarce sondajele de opinie, deoarece ei percep cel mai bine raportul dintre meritele şi deficienţele aleşilor, nu contracandidaţii. Democratic este să-i tratăm egal pe toţi, fără să luăm în calcul acuzaţiile neînsoţite de dovezi.
Împotriva primarilor în funcţie se îndreaptă „tunurile” celorlalţi candidaţi, dar alegătorii şi opinia publică îşi pun întrebarea de ce vreme de patru ani opoziţia n-a provocat puterea, ci doar acum, în prag de campanie, caută să se delimiteze şi să se distingă în ochii electoratului. Dacă ne luăm după proverb, reputaţia nu se formează în ajun! Dar totuşi, critica poate fi constructivă, mai ales dacă ar fi însoţită de recunoaşterea propriilor greşeli şi cameleonisme. Doar alternativele credibile şi soluţiile inteligente îi pot atrage pe alegători; politicienii nu mai pot cumpăra voturi, nici măcar pixurile şi brichetele cu sigla partidelor nu mai sînt permise. Nici vorbă de găleţi, tricouri sau pachete cu ulei şi zahăr – amenzile sînt de 40.000 lei!
Clasa politică se întinereşte, noii candidaţi folosesc adesea coarda afectivă, monologul vituperant, refuzînd dialogul şi dezbaterea civilizată, de nivel european. Politeţea în politică este una dintre condiţiile de bază pentru a fi acceptat de alegători. Partidele ar trebui să le impună candidaţilor să adopte un discurs lipsit de jigniri şi înjurături la adresa contracandidaţilor. Climatul politic are premise să devină democratic, s-au creat două blocuri politice mari, pe lîngă care se formează nucleele. Au apărut alianţele electorale de tip civic şi partidele regionale. Scena locală şi judeţeană capătă culoare. Dar din toate acestea trebuie să cîştige cetăţenii, nu un candidat sau altul. Drumul spre locale este deschis, mai trebuie ca şi candidaţii extremişti să-şi deschidă minţile.