Într-un miez de noapte, la o emisiune de la Radio România, o ştire mi-a astras atenţia. Publicaţia britanică Daily Mail prezintă portrete de ţărani, realizate de fotograful Alex Robciuc din Maramureş. Asta m-a bucurat. M-a surprins felul alunecos, pe lângă subiect, cum a fost comentat evenimentul de o jurnalistă. Nici nu-i spun numele. Spune comentatoarea că omul nostru, după ce a hoinărit prin sate izolate de lumea dezlănţuită, unde ritmul vieţii este domol, iar oamenii păstrează încă stilul de viaţă ce se practica în Evul Mediu, a realizat fotografiile. În regiunea muntoasă pe care occidentalii o numesc Alpii Transilvaniei, unde sunt aşezate satele Bârsana, Strâmtura şi Breb, locuiesc oameni care refuză să se racordeze la tehnologia modernă. Pe toată întinderea ţinutului maramureşean, oamenii îşi trăiesc viaţa după tradiţiile ancestrale. Mai spune comentatoarea că fotografiile percutante, cu impact pătrunzător, înfăţişează viaţa din Evul Mediu. Sătenii mână şi călăresc animale de povară, se deplasează în căruţe rudimentare, sunt cheflii care sărbătoresc după tradiţie. În viaţa lor nu ar exista nici o interferenţă cu tehnologia modernă, în afara cauciucurilor pneumatice pe care le-au adaptat pentru a face o mai lină călătorie prin zona muntoasă. Pentru orice om de bună credinţă, această descriere aparţine unui mod superficial de a privi realitatea din Maramureş. Chiar cea din fotografii. Descrierea încurcată nu a reuşit să prindă esenţa acestui ţinut care nu refuză lumea modernă. Din contră, tocmai tehnologia a distrus simbolurile Maramureşului. Şi le-a silit să intre aproape cu forţa în muzeu. Cât despre Evul Mediu, aici, ca maramureşean, am păreri cu totul diferite. Cred că impulsul naiv, departe de realitate, a plecat de la lipsa de pricepere de a citi fotografiile domnului Alex Robciuc, care au însuşiri demne de comentarii mai avizate. Am mai întâlnit un domn, de la acelaşi ziar britanic, care vede în Maramureş „o lume idilică, destul de înapoiată”. S-a întors cu un veac în urmă când a văzut un cioban mulgând oile. Păreri stranii are şi despre Cimitirul Vesel din Săpânţa ori despre târgul de joi de la Ocna Şugatag. Stârnit de aceste opinii superficiale, tangente la ceea ce este Maramureşul în durata lui, am căutat fotografii ale domnului Robciuc. Sunt splendide! Miracolul locului este sporit de o tehnică profesională care sugerează profunzime şi încântare. De altfel, artistul (că aşa este) pricepe lumea care-l preocupă, o decantează când fin, când cu patima ochiului avizat. Mărturisirea lui este convingătoare: „Vreau ca oamenii să privească cu atenţie chipurile din fotografii şi să priceapă că viaţa poate fi trăită în multe feluri.” Ştiu, fotograful nu este un etnograf, un istoric, dar prin imagini el provoacă tocmai istoria. Celor care stau în umbra Turnului Londrei le este mai greu să priceapă Maramureşul din interior. Mai bine s-ar lăsa păgubaşi. Dar cine-i poate opri? Datoria noastră, a celor care pricepem câte ceva din acest Nord al României, este să le îndreptăm greşelile. Mai greu şi asta de făcut. Totuşi, tabloidul britanic are un comentariu cuviincios, înţelegător, la fotografiile domnului Robciuc: „Expresia chipurilor este complet naturală şi nu ştiu să-şi construiască o imagine, nu vor să pară că nu sunt. Grimasele captate de aparatul de fotografiat sunt pure şi arată cât de complex poate fi un om în esenţa şi simplitatea lui”, spune Daily Mail. Dacă am fost exigent cu viziunea simplistă a comentariului, mă grăbesc să vă spun că m-au cucerit peisajele din Maramureş ale domnului Alex. Ochiul avizat, inteligenţa decupajului, unghiurile inedite duc spre fascinaţie. Se vede că au şi britanicii lorzi printre noi. Chiar la Sighetu Marmaţiei, de unde este domnul Alex. Da, nu mă sfiesc să-l numesc un lord al imaginii. Mai ales că a intrat în graţia Albionului.
