În istoria oricărui popor, inclusiv viaţa personalităţilor marcante nu este ocolită de evenimente nefericite. Oamenii sinceri, de bine, prin gesturi de compasiune, solidaritate şi gânduri bune reacţionează emoţional, vor să fie alături de cei care merită respect şi se află în suferinţă. Pe de altă parte, mediatizarea excesivă a detaliilor din viaţa unor oameni deosebiţi poate induce stări confuze, contradictorii, o percepţie greşită a realităţii şi marginalizarea esenţialului. Zilele trecute, posturile tv au dat de ştire că regele Mihai are probleme grave de sănătate. Fiind vorba despre rege, ştirea a fost una de interes naţional. Am convingerea că majoritatea românilor au primit-o cu moderaţie, ca un fapt obişnuit din viaţa oricărui om. Regele are o vîrstă greu de atins şi, ca toţi oamenii, într-o bună zi va trece în lumea celor drepţi. Istoria nu consemnează nume de regi şi împăraţi nemuritori. Regretabil este că, pe seama problemelor lui de sănătate, presa face speculaţii inutile şi lipsite de bun simţ. Conform prostului obicei, televiziunile şi-au mobilizat comentatorii de serviciu la ordine. Un soi de cititori în stele ai României au deschis uşa unor poveşti reale, altele de domeniul ficţiunii, lipsite de relevanţă pentru românul de rând, interesat de rolul regelui în istorie. Întoarcerea de la aeroport, pusă la cale de Iliescu, a fost tema discuţiilor în cîteva seri la rînd. A venit vorba şi despre Băsescu, care l-a făcut trădător şi iresponsabil pe motiv că a bătut palma cu ruşii şi cu Stalin. Bîrfele nu au ocolit nici viaţa privată a familiei regale. Uităm că, în orice familie cu mai mulţi copii, apar şi probleme. Pe care regele, ca un tată responsabil, le-a rezolvat cum trebuie, pedepsindu-i pe indisciplinaţii şi rătăcitorii ademeniţi de tentaţiile lumii reale. Regele nu s-a împotrivit ca unii membri ai familiei, certaţi cu legea, să facă obiectul cercetărilor penale. Derapajele frecvente ale unor membri din familiile regale denotă că monarhiile se clatină şi devin perimate. Din suita poveştilor nu a lipsit un subiect neinspirat, emanaţie a monarhiştilor, redusă la o întrebare retorică: Cum ar fi arătat România de azi, dacă la putere ar fi venit regele? După părerea mea, nicicum! Putem fi nostalgici, dar avem obligaţia să gândim limpede, cu capul pe umeri. Presupunem că ficţiunea ar fi devenit realitate. Ce putea face regele într-o societate bezmetică, scăpată în libertate precum leul din cuşcă. Absolut nimic! În anii 1990 şi 1992, poporul l-a vrut pe Iliescu, nu pe rege. Postura de arbitru între hoţiile politicienilor nu a fost şi nu este demnă de un rege. Venirea la putere i-ar fi adus umilinţă şi pierderea demnităţii de rege. Mai mult, România postdecembristă nu se aseamănă cu România interbelică. În bine sau rău, ţara a evoluat şi generaţiile s-au schimbat. Este inadmisibil ca tinerii de azi să înveţe istoria unor personalităţi din declaraţii contradictorii ale politicienilor care întorc spatele realităţilor. Faţă de rege, statul român s-a achitat onorabil şi nu este treaba noastră cum îşi va împărţi averea. Incontestabil, regele va rămâne un simbol al unei etape cruciale pentru ţară, un ostaş devotat poporului său. Printre altele, rolul istoriei este ca, la timpul potrivit, să-şi pună personalităţile la adăpost şi să redea prezentului şi viitorului faptele lor. Regelui, multă sănătate!
Prof. Vasile ILUŢ
