BANCARE. Despre Legea dării în plată

Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României, referindu-se la Legea dării în plată, apreciază că intervenţia statului în funcţionarea liberă a pieţei se impune a fi cât mai redusă. În cazul în care evaluările autorităţilor demonstrează că ar fi avantajos pentru societate, factorul politic poate decide intervenţia statului, prin pârghiile economice aflate la dispoziţia sa, pentru stimularea unor comportamente pozitive, de natură a potenţa funcţionarea mecanismelor pieţei, cum sunt: economisirea, investirea, creşterea productivităţii, a competitivităţii, a exporturilor etc. De asemenea, atunci când factorul politic constată că funcţionarea liberă a pieţei, pe fondul unor factori exogeni (crize internaţionale de natură financiară, economică, conflicte militare etc.), generează efecte nefavorabile asupra unor categorii sociale, acesta poate decide măsuri compensatorii pentru grupurile de cetăţeni afectaţi. Intervenţia statului în acest caz se impune a fi limitată ca sferă de aplicare şi justificată prin criterii sociale şi indicatori economici bine definiţi, care să direcţioneze sprijinul statului numai către cetăţenii al căror venit disponibil a fost puternic erodat, existând riscul imposibilităţii asigurării subzistenţei acestora.
Din analiza conţinutului proiectului Legii dării în plată, se poate că, date fiind efectele majore ale crizei financiare internaţionale în România, îndeosebi pentru cetăţenii cu venituri modeste şi, concomitent, îndatoraţi la instituţii de credit pentru procurarea locuinţei, decidenţii politici pot opta pentru susţinerea acestei iniţiative legislative, însă cu o serie de modificări. Amendamentele se impun pentru a asigura claritate şi funcţionalitate legii, a evita birocraţia. Totodată, se impun câteva amendamente pentru a orienta sprijinul numai către cetăţenii cu credite pentru locuinţe, a căror situaţie financiară a fost sever afectată de criză şi care nu mai pot plăti ratele la bănci, excluzându-i pe cei care, din motive subiective, nu mai vor să plătească datoriile la bănci. Forma finală a legii trebuie să asigure menţinerea stabilităţii financiare în România.
Aprobarea unei asemenea legi ar dovedi voinţa subiectivă a factorului politic de a introduce o derogare de la prevederile Codului Civil, care stabileşte, în mod ferm, relaţiile civile şi comerciale dintre persoanele fizice şi juridice. Printr-o lege specială, cum este cea a dării în plată, nu se poate aduce atingere dreptului de proprietate, statuat prin art. 44 din Constituţia României, nici principiului libertăţii contractuale şi nici celui care reglementează contractul drept „legea părţilor”. Printr-o lege specială ca aceea a dării în plată se poate reechilibra un contract, în condiţiile în care executarea acestuia a devenit excesiv de oneroasă pentru debitor, din cauza unor circumstanţe excepţionale, cum ar fi degradarea stării materiale a acestuia, care poate justifica asigurarea unei protecţii suplimentare a debitorului. Dar această recalibrare a contractului trebuie să respecte garanţiile constituţionale atât ale creditorului, cât şi ale debitorului, inclusiv manifestarea acordului de voinţă al părţilor.
În urmă cu câteva zile, Senatul României a aprobat, în mod benefic din perspectiva aplicabilităţii legii, amendamentul privind plafonul de credit la nivelul a 150.000 de euro, având ca garanţie ipoteca asupra unui bun imobil cu destinaţia de locuinţă. În continuare, pentru ca Legea dării în plată să se circumscrie strict caracterului său social, este necesar ca, la nivelul Camerei Deputaţilor, să se adopte şi alte amendamente, cum ar fi:
• bunul imobil este locuit de consumator
• serviciul datoriei lunare către bancă, respectiv rata de plătit de către debitor, să se situeze la peste 65% din venitul lunar net al acestuia
• legea să nu fie imperativă, ci să se asigure posibilitatea participării voluntare a debitorului şi, respectiv, creditorului la utilizarea instrumentului dării în plată.
Prin adoptarea de către forul legislativ cel puţin a acestor amendamente, Legea dării în plată se poate încadra cu rigurozitate în sfera de cuprindere a unei legi privind protecţia socială a unui anumit grup de cetăţeni. Dacă iniţiatorii legii doresc mai mult, respectiv o lege de protecţie a consumatorului de servicii financiare, aceştia îşi pot exercita dreptul democratic de a efectua propuneri legislative în cadrul procesului de transpunere în legislaţia naţională a Directivei nr. 2014/17/UE a Parlamentului European şi Consiliului privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobiliare rezidenţiale.
În cazul neadoptării amendamentelor menţionate anterior, există un risc ridicat privind afectarea reputaţiei şi credibilităţii instituţiilor româneşti, deteriorarea ratingului de ţară şi înregistrarea unui impact negativ indezirabil, care poate fi evitat, asupra finanţelor publice.
Decizia finală în privinţa proiectului Legii dării în plată va demonstra înţelepciunea şi responsabilitatea factorilor politici în aprecierea cu justă măsură a relaţiei piaţă-stat, legi economice obiective – legi juridice subiective, protecţie socială specifică – protecţie a consumatorului în general, toate aceste raporturi putând fi subsumate echilibrului care trebuie să existe între libertate şi responsabilitate, atât la nivel individual, cât şi al societăţii în ansamblul său.