Sîmbătă, 5 martie 2016, şi-n Ţara Lăpuşului, a fost prăznuită, cum se cuvenea, în mănăstiri şi biserici, în cimitirele satelor, sărbătoarea creştinească „Moşii de iarnă”, care este un prilej de pomenire a morţilor, la care au participat mii de persoane.
În fiecare mănăstire sau biserică s-a oficiat Sfînta Liturghie ce a fost urmată de slujba Parastasului pentru cei „adormiţi”. ”Moşii de iarnă” cad întotdeauna în sîmbăta ce precede Săptămîna albă sau a brînzei, adică înainte de Lăsatul secului de carne. „Moşii de iarnă” marchează începutul Sîmbetelor morţilor, în număr de şapte, care se vor încheia în Sîmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămîna Mare sau Săptămîna Patimilor şi în ajunul Intrării Domnului în Ierusalim (Florii). „Moşii” înseamnă de fapt neamul din care ne tragem, strămoşii cei mai îndepărtaţi, despre care ştim tot felul de întîmpări şi poveşti, mutaţi în Lumea de Dincolo, pentru care se dau acuma pomelnice. Pomana morţilor, după ritul creştin ortodox, se face atît la începutul sîmbetelor, la “Moşii de iarnă”, cît şi la sfîrşit, în Sîmbăta lui Lazăr. În Ţara Lăpuşului, mai ales la Cupşeni, Suciu de Sus, Groşii Ţibleşului sau comuna Lăpuş, fiecare femeie duce un coş cu mîncare, un colac, o lumînare şi o sticlă cu vin. Două-trei duc un colac special (mai mare) numit „parastas”. Slujba de pomenire este urmată de masa de pomană, la care iau parte slujitorii, în frunte cu preotul, femeile care au adus mîncarea în numele celor „plecaţi”, pentru oameni săraci şi copii veniţi de prin alte părţi, de obicei ţigănuşi. Pe o masă lungă, din lemn sau pietre uriaşe, aşezată în faţa sau lîngă biserică, s-a rînduit mîncarea, şi pe laviţe au fost poftiţi să şadă cei veniţi la pomană, ca să fie serviţi de către femeile care fac pomană la biserică. Numai la urmă şi dacă rămînea ceva, mîncau şi ele, deoarece la plecare, săracii şi străinii primeau pachete. Apoi, pe mormintele celor pomeniţi s-au aprins lumînări, ca sufletele morţilor să participe la Sfînta slujbă. Se spune că lumînarea aprinsă ajută sufletul să participe la rugăciunile ce se fac în biserică, flacăra fiind cea mai subtilă şi puternică formă de energie din univers. În Ţara Lăpuşului, atît în ritul creştin ortodox, cît şi în cel străvechi precreştin, apa are o importanţă foarte mare cînd este vorba despre morţi, şi de aceea există o interdicţie absolută în ceea ce priveşte spălatul hainelor. “Apoi, în Sîmbetele morţilor n-am spălat haine, Doamne, feri! Nici pe noi nu ne spăla buna, fie iertată”, ne spunea o femeie octogenară din Cupşeni. Noi am participat la „Moşii de iarnă” prăznuiţi la Catedrala ortodoxă română „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil” şi în Cimitirul ortodox din Tg. Lăpuş, preot paroh, prof. drd. Andrei Baboşan care a fost secondat de către preotul slujitor la această Catedrală, Mihai Gheduţiu, fătul Gheorghe Şişeştean, cîntăreţii bisericeşti Costea şi d-l Viorel Danciu, dirijorul Corului Catedralei lăpuşene. Începînd cu ora 7, mai mulţi credincioşi ortodocşi au participat, mai întîi la Sfînta Liturghie de la Catedrală, care a cuprins toate momentele ei esenţiale. A urmat Parastasul de pomenire a celor duşi la cele veşnice. S-a procedat apoi la spoveditul şi cuminecatul credincioşilor. Începînd cu ora 12,30, la Cimitirul ortodox român, cu participarea multor cetăţeni care-şi au morţii aici, s-a oficiat Parastasul de pomenire a lor, oficiat de către preotul paroh, prof. drd. Andrei Baboşan, preoţii Mihai Gheduţiu şi Ioan Cosma şi a unui grup de cîntăreţi bisericeşti. Printre morminte l-am văzut şi pe dl. prof. Ioan Crîsnic, care a venit la mormîntul soţiei sale, Maria. În final, noi am trecut pentru un pios omagiu şi cîte o lumînare aprinsă pe la mormintele foştilor noştri prieteni, iluştrii profesori şi corifei ai literaturii române, prof. dr. Vasile Latiş şi Ioan Filip. Ne-au impresionat versurile regretatului prof. dr Latiş din poezia „Efigie“, ce erau încrustate pe cruce: „Poezia, prietene, e ceea ce se dezice de sine. / O vietate albastră, un sfînt în dansurile sale temute, un loc care şi pe tine te uită. / Un copil, o fată ce poate nu se cuvîntă, o fată cum ai fost mai demult, o tăcere pe veci întreruptă”.
