Cătălin Cherecheş a oferit băimărencelor un dar inedit: cărţi cu citate de preţuire la adresa femeilor

0
1411

• În luna martie, pentru al cincilea an la rând •

Băimărencele primesc în aceste zile, direct în cutiile poştale, o felicitare din partea primarului Cătălin Cherecheş, dar şi o carte cu cele mai frumoase citate de apreciere şi iubire. Acţiunea este realizată de către Cătălin Cherecheş pentru al cincilea an la rând, din fonduri proprii. Este gestul prin care primarul îşi manifestă respectul şi aprecierea pentru toate mamele, bunicile, fiicele, surorile, iubitele, într-un cuvânt pentru băimărence în luna martie. Cărticica este ilustrată cu fotografii care semnifică femeia, pe lângă citate însufleţitoare şi măgulitoare la adresa femeilor care merită întreaga noastră preţuire.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Femeile sunt cele mai preţioase creaturi dăruite omenirii de Dumnezeu. Ele ne dau viaţă, ne iubesc necondiţionat, ne protejează, ne sunt alături la bine, dar mai ales la greu. Ştiu mereu să ne ofere ceea ce avem nevoie: atenţie, sprijin, dragoste, înţelegere şi sunt impulsul de care avem nevoie pentru a depăşi momentele grele. Bărbaţii adevăraţi sunt aceia care ştiu să preţuiască femeile din viaţa lor, care îşi iubesc şi respectă mama, bunica, soţia sau iubita, îşi protejează mereu surorile, fiicele, domnişoarele şi doamnele din jur. Domnilor, nu lăsaţi să treacă nici o zi fără să spuneţi: Mamă, te iubesc! Bunico, îţi mulţumesc! Soţie dragă, eşti viaţa mea! Fetiţa mea, o să te protejez întotdeauna! Iubito, eşti cea mai frumoasă! Soră dragă, voi fi mereu lângă tine! Să preţuim femeia!”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.