Acest text mi-a fost stârnit de câteva articole din eleganta revistă „Oraşul”, ajunsă la al zecelea an de apariţie, din care am decupat câteva articole despre Centenarul Marii Uniri. Mi s-a părut o atitudine extrem de inspirată, o viziune aşezată şi matură despre evenimentul astral din istoria României. Un semn bun pentru o parte a societăţii româneşti, prea obişnuită cu pripa şi cu mântuiala. Dacă privim în jur, vedem cum se rotesc suficiente teorii care nu mai iau în calcul statul naţional. Că Unirea este o chestiune vetustă. Că una, că alta… Înainte de a-mi spune câteva păreri, doresc a întări ideea Unirii românilor prin fapta rapidă şi pe nerăsuflate a Unirii Germaniei. Ideea Unirii trebuie explicată cu argumente, cu faptele timpului şi, mai ales, cu foloasele ei. Se pare că trebuie luminată la timpul prezent expresia: Unde-s doi, puterea creşte! Fac parte dintre aceia care cred în unitatea poporului român. Fiecare generaţie are nevoie de explicarea acestei stări naţionale. De aceea, este nimerit ca din vreme să ne pregătim poporul român, din ţară şi de pretutindeni, despre semnificaţia Unirii. În revista amintită, academicianul Ioan Aurel Pop scrie pe înţeles despre unire, ca edificiu naţional. Românii ar trebui să înţeleagă că în 1918 s-a împlinit voinţa naţională. Adică dorinţa majorităţii populaţiei româneşti de a fi laolaltă. Să recunoaştem că au fost unii împotriva Unirii. Dar marile împliniri reale nu se fac cu unanimitate. Întrebaţi-vă la ora aceasta care este starea de spirit a românilor! Auzim suficient de des idei năstruşnice. De care se leagă mai ales extremişti din vecini. Distinsul istoric ne sugerează că pregătirea Jubileului Marii Uniri din 1918 trebuie să ne găsească senini şi împăcaţi cu sine. Să reamintim celor care au uitat, că românii nu au fost siliţi de nimeni să-şi trimită reprezentanţi la Alba Iulia, ci au pus, mai presus de orice, binele naţiunii lor. Nimeni nu le poate nega sinceritatea. Mai trebuie ştiut, citind cărţile de istorie, că ideea Unirii datează din Evul Mediu. Argumentul cel mare este limba. Adevăr care irită pe mulţi. Sub cele mai aspre asupriri, limba i-a unit pe cei care o vorbeau. Erau vremuri când nu domina etnicul, ci credinţa. Istoricul spune că „până la dominaţia otomană, identitatea Ţărilor Române s-a afirmat în confruntarea cu Regatul Ungariei”. De care nu se uită până în ziua de astăzi. Se aud voci ale unui timp apus, că românii ardeleni s-au lăsat amăgiţi de unii lideri îndoctrinaţi la Bucureşti şi că aşa s-a făcut Unirea. Că românii din Transilvania îi iubeau pe grofii maghiari, care se purtau cu ei cu mare blândeţe. (Am văzut recent câteva emisiuni, la televiziunea naţională, pe această temă.) Nu este un secret că intelectualii români din Ardeal ştiau limba maghiară, preţuiau valorile culturale ungare, dar nu uitau de faptul că sunt români. Aud acum despre faptul că românii ardeleni nu ar fi dorit unirea. Istoricii aduc aminte celor de astăzi că şi liderii Internaţionalei a III-a comuniste (bolşevice) de la Moscova au fost inamici ai Unirii. Nu-i de mirare că în preajma marelui eveniment al poporului român, noi ideologii scot la iveală date eronate, idei confuze care pot prinde la ignoranţii din ziua de astăzi. Să recunoaştem că avem suficienţi. Unii rimează cu analfabetismul. Îl iau ghid pe distinsul istoric Ion Aurel Pop, care ne pune pe tablă înscrisul: data de 1 Decembrie 1918 marchează tot ce au putut să facă românii – ca naţiune, ca grup conştient – mai bine, mai frumos, mai util în toată istoria lor! Au luat pilda celor mai avansate naţiuni din lume: francezi, englezi, americani, germani, italieni. 1 Decembrie, ora astrală a românilor! De aceea, să ne pregătim din vreme pentru Centenar. Cum face revista citată. Cum am vorbit şi cu istoricul Ilie Gherheş, recent, în drumul dinspre Marmaţia spre Baia Mare. Nu-i ruşine a spune adevărul din timp.
