Oraşul Seini se înscrie pe lista localităţilor care au probleme în implementarea proiectelor de extindere a reţelelor de apă şi canalizare din cauza unui drum proaspăt reabilitat.
Cu toate că asfaltarea drumului european care străbate oraşul a fost un lucru aşteptat de toată lumea, momentul în care s-a realizat nu a fost unul tocmai potrivit. Astfel, toate proiectele de extindere a canalizării sau a alimentării cu apă, aflate în derulare, au fost blocate din cauză că acestea ar urma să afecteze structura drumului nou, lucru nepermis. Acum, autorităţile locale caută soluţii pentru a putea finaliza şi această investiţie: „În 2016 încercăm să reabilităm centrul civic al oraşului Seini, ceea ce înseamnă modernizarea parcurilor, căilor de acces din centru, betonarea malurilor văii Seinel, care trece pe aici. Tot în acest an, sperăm să finalizăm proiectul de extindere a reţelei de apă şi canalizare, început anul trecut şi la care avem probleme cu realizarea lucrărilor pe lângă drumul european. Ar trebui afectată infrastructura drumului, lucru ce nu este posibil. Sigur, soluţii sunt mai multe, cu foraj orizontal, dar care sunt mai greu de pus în aplicare, ca să nu mai vorbim şi de costuri. La apă nu este aşa problematic, precum e la canalizare, pentru că aici este vorba despre panta care trebuie respectată şi să faci un foraj orizontal cu o deschidere de 50 de metri, cât este distanţa între cele două canale, este greu de realizat”, a declarat Octavian Bodea, viceprimarul oraşului Seini. Totuşi, el speră la găsirea unei soluţii care să împace pe toată lumea.