După învierea lui Isus Cristos, creştinismul european a prosperat timp de o mie de ani, după care în anul 1054 s-a divizat şi tendinţa de separare în culte nu poate fi oprită. Recentele atacuri musulmane exterminative asupra creştinilor din Orientul Apropiat au generat nevoia ca bisericile creştine să-şi apere enoriaşii şi măcar în acest punct să se alieze. Interesul comun urgent, care poartă fes, a făcut posibilă întîlnirea din Cuba a papei de la Roma cu patriarhul Rusiei. Cele două biserici rămîn pe poziţii dogmatice diferite şi doar o gîndire liberă, divergentă ar putea reface unitatea, sau ar putea accepta unitatea în diversitate, concept postmodern.
După ce în 1983, SUA au conceput „războiul stelelor” (apărarea strategică), rusul Mihail Gorbaciov a fost noul „Mesia” al lumii, propunînd dezarmarea (încetarea războiului rece) şi devenind laureat Nobel, simpatic pentru toată lumea. Dar lumea şi Europa de azi trăieşte o nouă hiperrealitate, ce caută o nouă soluţie. Papa şi patriarhul nu o pot găsi, pentru că nu au gîndire liberă (ci dogmatică). Problemele zilei nu pot fi rezolvate cu gîndirea tradiţională.
Europa se află într-o ceartă greu de stăpînit, lumea este într-un război mondial „pe bucăţi”. Totul se relativizează, nimic nu se stabilizează. Oamenii trebuie mai întîi de toate să înţeleagă realităţile lumii. Declaraţia comună a celor doi ierarhi religioşi, Francisc este şef peste 500 de milioane de credincioşi din toată lumea, iar Kiril, peste 150 de milioane (250 de milioane de ortodocşi sînt pe Pămînt), nu aduce nimic nou pentru gîndirea liberă de care avem nevoie, dar este importantă ca mesaj politic şi social ce uneşte interesele popoarelor creştine, în faţa teroriştilor mondiali, de religie musulmană. Unirea creştinilor nu-i va coaliza pe musulmani în jurul acestei idei, deci lumea va rămîne divizată în jurul unicului Dumnezeu, numit Allah de islamişti.
Soluţia statelor civilizate de a asigura libertatea deplină de conştiinţă a lucrătorilor capitalişti şi a cetăţenilor democratici se află în impas, deoarece lupta pentru resursele petrolifere din Orientul Apropiat înseamnă bani şi mulţi ochi de draci se deschid… Geopolitica este, aşadar, mai influentă decît biserica. Vor accepta liderii politici occidentali propunerile liderilor religioşi de a colabora cu Rusia contra terorismului? Greu de crezut, deoarece Rusia este izolată politic şi economic, după ce a ocupat Crimeea şi Donbasul ucrainean, populate de mulţi ruşi. Papa Francisc are datele de a gîndi postmodern – a fost mai întîi tehnician chimist şi paznic într-un club de noapte, înainte de a lua calea credinţei. Dar la vîrsta sa de 80 de ani (iar puţin modestul rus Kiril, 70 de ani) oare mai are gîndire liberă? Va reuşi el să dea dovadă de hiperraţiune? Are intenţii să modernizeze Biserica, dar nu depinde numai de el, ci de Biserica toată. Acceptarea uniunilor civile este cea mai grea provocare. Urmează nediscriminarea femeii, acceptarea divorţului între catolici, permiterea avortului… Ce ar mai rămîne din Biserica tradiţională dacă ar merge pe calea aceasta postmodernă? Aproape nimic. Iată cît de greu este pentru liderii lumii să împace caprele cu verzele!
Biserica ortodoxă şi cea catolică s-au anatemizat reciproc şi nu se ştie dacă acuzaţiile de erezie mai sînt valabile (formal, au fost anulate în 1965). Tendinţa de apropiere este bună, chiar dacă asocierea va mai întîrzia o sută de ani. Bisericile se adresează persoanelor, nu popoarelor, prin urmare, mare importanţă nu are pentru un creştin dacă şefii religioşi se află la Roma sau la Constantinopol. Bisericile creştine sînt despărţite de ideologii, de canoane, doar un cuvînt unindu-le, Dumnezeu. Uneori este suficient să le coalizeze, dacă diferenţa specifică există: tot de un cuvînt, Allah. Prin urmare, miza politică a întîlnirii Francisc – Kiril este evidentă, lumea aşteptînd momentul în care liderii mondiali îl vor urma pe Gorbaciov şi vor gîndi liber. Terorismul islamic nu va putea fi eliminat dacă toţi cei interesaţi nu vor fi consultaţi (inclusiv musulmanii – „fraţii noştri” – cu care ne războim).
