Prin educaţie, viaţa noastră capătă sens, iar prin sănătate, avem forţa să ne îndeplinim scopurile. Cei care îşi subminează singuri starea de sănătate (prin adicţii) dovedesc că nu au un scop important în viaţă. Susţinem, prin urmare, legile care îi determină pe cetăţeni să adopte un comportament de prevenire şi control al îmbolnăvirilor.
Legea antifumat ar trebui să fi impus şi creşterea contribuţiei pentru fondul public de sănătate, de la 5,5% la 6%. Fumătorii au dreptul să îşi intoxice organismul cu nicotină şi alte substanţe nesănătoase, dar ar trebui să-şi asume acest obicei prost, acest viciu scump, şi să contribuie mai mult pentru tratarea bolilor asociate consumului de tutun. La fel, consumul dăunător de alcool ar trebui să fie declarat şi băutorul să plătească mai mult (sistemul actual nu face aceste distincţii).
Chestiunea este, totuşi, controversată. Statul român are astfel de intenţii de mai multă vreme. Un doctor / deputat din Iaşi a propus ca alcoolici, luaţi de salvare din stradă şi ţinuţi sub perfuzie pînă cînd se trezesc, să fie obligaţi să plătească aceste servicii. Însă drepturile omului şi sistemul contributiv pe care îl avem nu permit aşa ceva. Societatea n-ar trebui să fie pasivă! Pe fiecare pachet scrie „fumatul este dăunător sănătăţii”, preţul ţigărilor a crescut, noua lege interzice fumatul în orice spaţiu public, inclusiv în baruri, şi totuşi, aproape jumătate dintre români fumează! (După clădirea liceului de lîngă redacţie, în pauze se fumează din greu, fete şi băieţi deopotrivă.)
Statul promovează sănătatea, bugetul public alocă sume de bani pentru acest scop, dar eficienţa este scăzută, oamenii continuă să ducă acelaşi mod de viaţă, nu-şi schimbă comportamentul, nu renunţă la fumat (sau renunţă doar atunci cînd li se pune diagnosticul: cancer, feblită, BPOC etc.), consumă alcool în cantităţi dăunătoare, mai nou, prizează droguri, devin toxicomani şi au tulburări comportamentale, ajungînd pînă la dezinteres faţă de muncă şi vagabondaj.
Putem acuza educaţia deficitară făcută de părinţi şi şcoală, dar responsabilul prim pentru sănătatea fiinţei sale biologice este persoana însăşi. De regulă, organismul face faţă bolilor, fiind un sistem hiperintegrat, care funcţionează armonios. Circa 40% dintre boli, spun specialiştii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pot fi prevenite prin educaţie. Omul trebuie convins că poate scăpa de bolile de cord, diabet, unele cancere (gastric), obezitate etc., prin educaţie pentru sănătate. Comportamentul echilibrat te poate feri de multe boli. Şi totuşi, oamenii continuă să fie distructivi cu propriul corp şi constatăm că mulţi nu sînt interesaţi de propria sănătate, de fapt, de propria fiinţă biologică. Este aici o chestiune de psihologie, asemănătoare cu a celor care îşi neglijează corpul fizic din motive religioase. Li se pare că în ei există ceva mai important, dar este evident că toxicomanii nu îşi respectă întru totul organismul ca parte din Univers şi este sigur că nu ne respectă nici pe cei din jurul lor.
Poţi să arăţi o stare fizică bună, dar să ai o inabilitate fizică/mentală, sau cancer şi să pierzi capacitatea de a face faţă mediului. Aşa se explică şi dependenţa unora de tutun-alcool-toxice şi incapacitatea să producă social şi economic. Populaţia ţării este şi aşa îmbătrînită şi afectată de maladii cronice, rari fiind bătrînii nedependenţi de medicamente. Statul nu are strategii eficiente de prevenţie a maladiilor, pentru a-i determina pe asiguraţi să facă alegeri înţelepte. Omul care bea, fumează, se droghează – nu este şi nu va fi echilibrat şi sănătos. Fericit cel ce nu suferă de boli sau de infirmităţi fizice şi mentale şi trăieşte alături de cei dragi!
Sistemul nostru de sănătate este contributiv şi bazat pe solidaritate, dar ne axăm şi pe bioetică, adică fiecare individ este responsabil de alegerile sale pînă la punctul în care determinanţii comportamentali produc boala. Deci bolnavul nu trebuie sancţionat, ci persoana cu mod nesănătos de viaţă!
