Am petrecut un timp suficient în America pentru a mă lămuri la faţa locului cum priveşte SUA spre Europa. Dar mai ales spre România. M-am dumirit mai îndeaproape, mai ales ce înseamnă Europa pentru America. Nu vă fie teamă, nu am fost polenizat cu americanisme, dar m-am limpezit în privinţa multor nedumeriri. Şi asta mă face să spun ce am înţeles. Articolul lui Robert D. Kaplan din The Wall Street Journal (l-am adus cu mine în Maramureş) care tratează imigranţii, criza economică şi revirimentul Rusiei se încheie cu ideea că deceniile de prosperitate s-au cam dus în Europa. Domnul Kaplan este un redutabil analist geopolitic, cu demnităţi în administraţia americană, a trăit în Europa şi Orientul Apropiat (are soţie grecoaică), deci ideile sale trezesc interes. Eseurile cu privire la natura puterii în SUA au stimulat dezbateri şi critici. Nu împărtăşeşte ideea ciocnirii civilizaţiilor, ci consideră conflictele din lumea contemporană ca o luptă dintre primitivism şi civilizaţie. Am reţinut cîteva idei care se referă şi la România. Nu e rău să ştim cîte ceva din tăcerea nevinovată. Dacă priveşti o hartă a Europei medievale sau moderne, dă imaginea unei lumi profund fracturate, spune Kaplan. Astăzi, Uniunea Europeană suferă lovitură după lovitură, din interior şi din exterior. Pentru America, această nouă situaţie din Europa devine o preocupare intensă. Diviziunile din Europa erau bănuite cu multă vreme în urmă, dar au fost mai vizibile pe măsură ce UE şi-a extins graniţele şi influenţa. Ne gîndim în foarte puţină măsură cît de profunde sînt rădăcinile acestei diviziuni în istoria şi greografia continentului. Europa a fost protejată de regiunile Africii de Nord şi de Eurasia, care timp îndelungat au modelat periferia continentului. Această geografie nu mai poate fi ignorată. Adică trebuie să ţinem seama de Rusia lui Putin, de refugiaţii din Orientul Mijlociu şi de atacurile teroriste. Uniunea Europeană nu şi-a părăsit birocraţia care nu a dus la o Europă unitară. Domnul Kaplan observă că Europa se află în faţa unei nefericite ironii a istoriei. A fost apărată de regimurile de la periferia continentală, unde au fost conducători care au menţinut ordinea: „Ei, spune Kaplan, au permis Europei să aibă parte de prăjitura sa idealistă şi să o şi deguste”. Parcă s-a conspirat, din păcate, pentru Europa. Unele state îi privesc bine pe imigranţi. Altele ridică garduri de sîrmă ghimpată. Ţările sărace din sud-estul Europei au primit o nouă lovitură din partea anarhiei din Orientul Mijlociu. Apoi Rusia este un jucător strategic. Pentru un polonez sau pentru un român din 1990, slăbiciunea Rusiei era convenabilă. Orizontul strategic este altul. Rusia a anexat Crimeea şi a invadat Ucraina. Şi ameninţă graniţele Europei. Americanul ne aminteşte că elitele europene cred că diviziunile continentale pot fi vindecate de un stat al bunăstării şi de o monedă unică. Cred naiv, zic eu, că identităţile naţionale diverse, croite de secole de experienţă culturală şi istorică, ar putea fi înlocuite de un superstat european. Domnul Kaplan şi-a amintit de călătoriile din România. Crede că al Doilea Război Mondial s-a încheiat abia în 1989 la noi. UE reprezintă mai mult decît un bilanţ contabil. Se încearcă politica unui stat modern. Un stat de drept şi nu arbitrariul. Crede că o Europă fracturată în interior şi din exterior ar fi cel mai mare dezastru al politicii continentale. Mai ieri, premierul Slovaciei, Robert Fico, spunea „UE comite o sinucidere rituală”. Succesul Uniunii Europene a fost un produs al puterii americane după înfrîngerea Germaniei naziste. Ameninţarea de astăzi vine din partea Rusiei. Vremea în care am crezut că Europa este stabilă s-a cam terminat. Zice Kaplan: „Harta continentului devine din nou medievală, dacă nu în privinţa graniţelor atunci măcar în privinţa atitudinilor politice”. Mai citiţi „Budapest Business Journal” din 22 ianuarie, care publică un proiect FIDESZ de modificare a unor prevederi din Constituţia Ungariei, care merge extrem de departe. Invocă situaţii de război, abolirea garanţiilor constituţionale specifice unui stat membru UE şi NATO. Cele 30 de puncte înseamnă libertate totală dată guvernului. Merită să gîndim un pic geopolitic. Pe orizonturi cît mai largi. Nu ne putem lăsa în plasa ironiilor istoriei. Întrebarea: Cum le putem ocoli? Să credem că geografia şi istoria sînt o provocare, nu o fatalitate.
