În toamna anului trecut, după mai bine de şase decenii, în Baia Mare, a fost inaugurată, la iniţiativa Episcopiei greco-catolice de Maramureş, o şcoală confesională unică în reţeaua şcolară din ţară datorită regimului privat atribuit. Unitatea de învăţămînt e una modernă şi oferă cele mai bune condiţii de studiu unui număr de 12 copii, repartizaţi în două grupe de grădiniţă (mare şi mică) şi o clasă pregătitoare. Ţelul conducerii şcolii este acela de a extinde, începînd cu anul 2017, oferta educaţională atît la nivel gimnazial, cît şi liceal.
• înscrierile pentru anul şcolar viitor vor debuta în februarie
Situată pe str. Gh. Marinescu 1 (în locaţia fostului liceu nr. 7 din Baia Mare), Şcoala primară „Ep. Dr. Alexandru Rusu” (director, prof. Ioan Mureşan) este deschisă preşcolarilor şi elevilor între orele 7,30 şi 17, programul şcolar începînd de la ora 8 şi finalizîndu-se la ora 16. În toamna lui 2015, unitatea a primit autorizaţie pentru grupele din învăţămîntul preşcolar şi clasele primare şi, deşi funcţionează în regim privat, respectă planurile şi programele şcolare specifice învăţămîntul de stat. Un avantaj al preşcolarilor şi elevilor care urmează cursurile acestei şcoli e acela că, zilnic, orarul cuprinde cursuri de limba germană, respectiv limba engleză. Mai mult, personalul didactic e unul de calitate, iar spaţiile de învăţare beneficiază de cele mai bune dotări mijlocite de Episcopia greco-catolică de Maramureş şi fundaţia „Sfîntul Vasile cel Mare”. „În luna februarie, conform calendarului Ministerului Educaţiei, se vor face înscrieri şi în unitatea noastră pentru anul şcolar viitor. Vom pune la dispoziţia părinţilor locuri libere în toate grupele de grădiniţă, în clasele pregătitoare şi I. Important e faptul că baza materială e foarte bună, iar educaţia se face la un nivel foarte ridicat. Activităţile extraşcolare şi extracurriculare fac parte din program astfel încît fiecare copil să se dezvolte aşa cum îşi doresc părinţii. Mai mult, intenţionăm să avem cele mai moderne laboratoare destinate ciclurilor gimnazial şi liceal, iar în viitor vom avea posibilităţi de comunicare cu şcoli confesionale din întreaga Europă. Nu în ultimul rînd, e bine de ştiut că înscrierea copiilor nu e condiţionată de apartenenţa la vreo confesiune, la fel cum nici selecţia profesorilor nu se face după un astfel de criteriu”, explică prof. Ioan Mureşan, directorul şcolii. Taxa lunară de şcolarizare în cadrul acestei unităţi este de 620 de lei, cu posibilitatea de plată în zece luni. De asemenea, şcoala pune la dispoziţia preşcolarilor şi elevilor o cantină, unde se servesc zilnic patru mese contra sumei de 12 lei.
• etapele învăţămîntului confesional greco-catolic
Punctînd faptul că o astfel de unitate confesională s-a redeschis, în Baia Mare, după mai bine de şase decenii, pr. Ioan Tîmbuş subliniază că un început al ideii de şcoală trebuie căutat cu mult înainte, în cadrul întrunirii de la Derşida, din anul 1790, în cadrul căreia reprezentanţii clerului român au redactat un memoriu către împăratul Leopold II al Austriei pentru înfiinţarea unei episcopii la Baia Mare, pentru românii uniţi din comitatele Maramureş, Satu Mare, Solnoc, Crasna şi Districtul Chioarului. „În regiunea Sătmarului, după 1730, au fost înfiinţate o serie de şcoli, iar potrivit conscripţiei şcolare din 1770, pe lîngă catehism, copiii învăţau, sub îndrumarea diecilor, să citească şi să scrie. Remarcăm faptul că o serie de români greco-catolici de pe teritoriul actualei Eparhii de Maramureş au reuşit să urmeze cursuri în şcolile şi gimnaziile catolice şi protestante din Transilvania după 1700. Aceştia, împreună cu primii bursieri români pe lîngă universităţile pontificale din Roma ori la Viena au contribuit la formarea primilor dascăli”, arată pr. Ioan Tîmbuş. Totodată, se pot creiona şi cîteva etape ale profilării acestui tip de învăţămînt. „Putem vorbi de etape ce se concretizează: într-o perioadă de început (secolele XVIII şi prima jumătate a secolului XIX), apoi o perioadă de efervescenţă pînă la jumătatea secolului XX (cu particularităţile survenite după 1 Decembrie 1918) şi, în cele din urmă, cu decretele de lege prin care se desfiinţa învăţămîntul confesional, iar şcolile erau trecute în patrimoniul statului comunist. O etapă definitorie a şcolilor confesionale a fost promovarea limbii române ca limbă de studiu. Într-un sinod din toamna anului 1859, ţinut în Baia Mare, se hotărăşte că trebuie apărat dreptul de folosire a limbii materne. S-au intensificat demersurile pentru înfiinţarea de şcoli româneşti în Maramureş, Satu Mare şi Districtul Chioar. Anterior anului 1848 se semnalează activitatea cîtorva şcoli „sistematice” săteşti în: Apa (azi, judeţul Satu Mare), Baia Sprie, Coştiui, Mara (atunci Crăceşti), Rona de Sus, Şugatag (sat), Ferneziu, Cicîrlău, Ruscova şi Sighet. După 1848, s-a accentuat problematica înfiinţării de şcoli naţionale „în tot satul” prin circularele canonicului Iosif Sălegeanu”, aminteşte pr. Ioan Tîmbuş.
• „credincioşii se obligau să asigure învăţătorilor minimum de salariu prevăzut de lege”
În privinţa formării dascălilor din aceste şcoli, pînă în 1864-1865, majoritatea învăţătorilor maramureşeni aveau o pregătire sumară, puţini dintre ei fiind absolvenţi ai preparandiilor din Gherla, Năsăud ori Oradea, accentuează pr. Ioan Tîmbuş. „Însă, după înfiinţarea, în anul 1862, a preparandiei din Sighet, au fost pregătiţi peste 120 de învăţători care au fost încadraţi în şcolile maramureşene. Din păcate, din raţiuni politice, autorităţile vremii au închis această şcoală pentru învăţători. Într-un raport din anul 1851 al lui Ştefan Bilţiu, inspectorul şcolar al districtului protopopesc greco-catolic Baia Mare, se cere comisarului regesc salariu pentru învăţătorii români. În 1868, este elaborată Legea învăţămîntului, prin care şcolile confesionale care nu puteau asigura învăţătorilor minimum de 300 de florini anual erau obligate să ceară ajutor de la stat cu posibilitatea transformării şcolilor confesionale în şcoli comunale sau şcoli de stat, dar aceasta însemna un învăţămînt în limba maghiară şi nu în limba română. Pentru a contracara o astfel de posibilitate, preoţii uniţi au organizat, între 1870 şi 1874, o serie de conferinţe în care hotărîrea a fost unanimă pentru menţinerea caracterului confesional şi naţional al învăţămîntului românesc, iar credincioşii uniţi se obligau să asigure învăţătorilor minimum de salariu prevăzut de lege”, evidenţiază pr. Ioan Tîmbuş, adăugînd faptul că, în perioada 1850-1862, s-a încercat înfiinţarea de gimnazii româneşti, licee, şcoli industriale, preparandii. „Elocvent în acest sens este un memoriu din anul 1850, prin care s-a încercat înfiinţarea unui gimnaziu românesc în Baia Mare. După 1860 odată cu renunţarea la absolutism, se organizează o serie de conferinţe naţionale la Baia Mare, Seini, Sighet sau Strîmtura prin care românii doresc înfiinţarea de şcoli superioare, societăţi de cultură şi ziare. Cea mai importantă asemenea conferinţă a fost cea de la Seini, unde s-a hotărât înfiinţarea unui „institut scolastic gimnazial… inferior şi superior cu opt clase în care limba să fie cea română”, pentru care s-a cerut aprobarea curţii imperiale din Viena”, semnalează pr. Ioan Tîmbuş.
• emanciparea românilor prin cultură, unul dintre obiective
Cît priveşte frecvenţa şcolară, o imagine e oferită de documentele privind situaţia la examenele de sfîrşit de an, remarcă pr. Ioan Tîmbuş. „De exemplu, în cazul protopopiatului Seini, aflăm, dintr-un raport din 1848, că, din 830 de copii de vîrstă şcolară, numai 216 au frecventat şcoala, iar în Protopopiatul Baia Mare, din 812 copii între 6-14 ani, au frecventat şcoala numai 236. Numărul fetelor lăsate să urmeze cursuri era foarte mic, cazurile cele mai edificatoare sînt cele din protopopiatele Maramureşului istoric unde, în anul 1861, spre exemplu, la Vişeu de Sus, din 167 de copii între 6-14 ani, frecventau şcoala doar 10, şi aceia băieţi, la şcoala din Leordina numai 3 fete, la cea din Petrova două etc.”, pune în evidenţă pr. Ioan Tîmbuş. În privinţa materiilor predate în şcolile confesionale greco-catolice săteşti, acestea erau: abecedarul sau citirea, aritmetica şi cateheza. „Din anul 1851, au fost introduse: religia, gramatica şi ortografia limbii române, geografia, istoria patriei, citirea şi silabisirea, aritmetica sau calculul din cap, caligrafia, economia, stupăria şi cîntările pentru strană. Programa şcolară s-a diversificat pe parcursul anilor pînă în 1948 şi majoritatea celor formaţi în şcolile confesionale au beneficiat atît de o formare enciclopedică, cît şi de una practică”, expune pr. Ioan Tîmbuş. Aceste şcoli au format, astfel, elita intelectuală a actualei eparhii maramureşene, care s-a remarcat în cîteva momente-cheie ale istoriei locale şi naţionale, cum ar fi: Memorandumul şi făurirea României Mari, mai precizează pr. Ioan Tîmbuş. „Între obiectivele şcolilor confesionale era şi acela al emancipării românilor prin cultură. Ar fi aproape imposibil să amintim în acest articol numele tuturor dascălilor catolici maramureşeni care s-au remarcat pe teritoriul parohiilor actualei Eparhii greco-catolice de Maramureş pe parcursul vremii. Reţin doar că, în intervalul 1848-1948, numărul lor depăşeşte cu mult cifra de 300. Aceşti dascăli erau, în mare majoritate, fie cîntăreţii de strană din sate cu studii, fie tineri seminarişti ce aşteptau hirotonirea, fie chiar preotul satului. Spre sfîrşitul secolului XIX, foarte puţine sunt cazurile unde şcoala sătească avea învăţător confesional fără o pregătire de specialitate”, concluzionează pr. Ioan Tîmbuş.
