Anda Dilara Nicole Meţac, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” din Baia Mare, este noua voce a elevilor, adjudecîndu-şi în acest an şcolar funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) Maramureş. În cadrul mandatului său, tînăra de 17 ani îşi doreşte să demareze proiecte care să ajute la dezvoltarea elevilor, dar în special să faciliteze şi să încurajeze relaţia acestora cu profesorii. Cu toate că această funcţie îi ocupă o bună parte din timpul liber, Anda mărturiseşte că îşi face loc în agenda zilnică pentru pasiunile sale ce se creionează în jurul muzicii şi al ştiinţelor.
Spiritul justiţiar şi plăcerea de a lucra în echipă
Reporter: Ce te-a determinat să candidezi pentru funcţia de preşedinte al CJE Maramureş?
Anda MEŢAC: Cred că ceea ce m-a determinat cel mai mult să candidez pentru funcţia de preşedinte al CJE Maramureş a fost spiritul meu justiţiar şi plăcerea de a lucra în echipă, alături de dorinţa de a aduce un plus valoare comunităţii de elevi. Mi-am dorit încă de la început să creez o echipă capabilă şi puternică şi pot spune că am parte deja de aceasta, iar eu o îndrăgesc enorm. Mi-am dorit să implic tineretul cît mai mult în viaţa oraşului, să ajut la demararea unor proiecte ce ajută la dezvoltarea acestora, să apăr drepturile lor, să îi informez asupra obligaţiilor şi posibilităţilor, asupra avantajelor ce le pot avea, să facilitez şi să încurajez corect relaţia elev-profesor, să descurajez abandonul şcolar, să încerc să creez o atmosferă cît mai potrivită în acest mediu, dar mai ales să fiu o voce a elevilor în faţa oricui.
R.: Care au fost avantajele tale în campania electorală?
A.M.: Încă de la început, deviza campaniei mele la nivel şcolar a fost “Votul tău – Vocea ta”, campanie ce am desfăşurat-o în ultima zi deoarece am considerat că elevii trebuie să voteze mai mult decît o campanie, ci o persoană care îşi doreşte să îi reprezinte. La nivel de judeţ, singura campanie a fost reprezentată de cîteva cuvinte sub formă de discurs, ţinut în faţa preşedinţilor de consilii şcolare în care deviza a fost “Adevăraţii lideri nu reacţionează, ci acţionează”.
“Cele mai importante proiecte (…) sînt cele care îi implică pe tineri în viaţa civică”
R.: Cum arată agenda ta pentru acest mandat?
A.M.: Planurile mele pentru acest mandat presupun implicarea mea în cît mai multe proiecte pentru elevi. Cele mai importante proiecte consider că sînt cele care îi implică pe tineri în viaţa civică, care cresc nivelul culturii şi cunoştinţelor lor şi ajută la dezvoltarea personală pentru a crea o viitoare comunitate echilibrată. De aceea, mi-ar plăcea să implementez, împreună cu echipa CJE, un proiect de dezvoltare personală în cadrul căruia elevii să aibă parte de discuţii cu oameni de succes din diferite domenii, iar astfel, după aflarea experienţei lor, să fie capabili să ia mult mai uşor o decizie legată de domeniul în care cred că se vor implica. De asemenea, un curs de leadership ar fi un bun proiect pentru “liderii” fiecărui liceu, şi anume pentru preşedinţii de consilii şcolare ale elevilor, deoarece consider că adevăraţii lideri sînt oameni integri. Un alt proiect ar fi posibilitatea de a recompensa elevii cu performanţe din oraş, pe diferite domenii, dar care nu au o situaţie materială atît de bună. Proiecte importante ar mai fi şi cele care implică tinerii la viaţa civică a oraşului, şi anume acţiuni umanitare care să dezvolte şi această latură. Mai mult, mă gîndesc la proiecte legate de latura artistică, cît mai diversă şi excentrică, care să încurajeze originalitatea şi spiritul tînăr, alături de proiecte care încurajează orientarea tinerilor înspre cultură, dar mai ales proiecte care să atragă atenţia asupra relaţiei tineret – cultură din acest oraş, deoarece sper şi cred că Baia Mare poate ajunge Capitală culturală europeană în 2021.
Vizează şi funcţia de preşedinte al Consiliului Regional Nord-Vest
R.: Candidezi şi pentru funcţiile din forurile superioare destinate elevilor?
A.M.: Da, în prezent, candidez pentru funcţia de preşedinte al consiliului din regiunea Nord-Vest, iar pe viitor îmi doresc să ajung cît mai departe în această ierarhie. De asemenea, vreau să mă implic cît mai mult în această structură, dar mai ales să reuşesc, alături de echipa CJE, să îi ridicăm, să îi încurajăm şi să îi ajutăm pe elevii valoroşi ai acestui judeţ.
R.: Cum îţi petreci timpul liber? Mai ai vreme pentru pasiunile tale?
A.M.: După cum Richard Wagner spunea “Muzica este limba pasiunii” şi consider că muzica în viaţa mea e ceva indispensabil, ca o extensie a minţii şi sufletului meu. Gîndesc aşa şi probabil pentru că am fost olimpică la flaut. Iubesc pianul, în egală măsură, cu toate că nu am ajuns la performanţă. Îmi place şi să citesc. Pe urmă, biologia este o materie de suflet la care sper să excelez şi mai mult decît o fac pînă acum. Mă atrage tot ce ţine de domeniul ştiinţelor – chimie, matematică, fizică, informatică. Ador să călătoresc. În viitor, îmi doresc o carieră în medicină, oscilînd însă în această decizie între drept şi domeniul menţionat.