Guvernul Cioloş are o sarcină grea în anul 2016, să împace dărnicia electorală cu austeritatea bugetară. La nivel judeţean şi local, consilierii au de asemenea o atribuţie dificil de îndeplinit, să menţină cheltuielile în echilibru cu veniturile, în condiţiile deficitului generat de creşterea salariilor pentru bugetari. Este evident că investiţiile vor fi anulate şi dezvoltarea ţării şi a localităţilor va întîrzia. Fondurile europene nu vor putea fi atrase, bugetele locale fiind mai sărace decît în anii trecuţi. Pentru progres, anul 2016 este ca şi pierdut!
Ne putem consola cu gîndul că perspectiva economică a ţării este sănătoasă (mulţumită multinaţionalelor), colectarea fiscală s-a îmbunătăţit uşor (după ce a început reforma fiscului), iar guvernanţa are indicatori în creştere (dar cu punct de plecare negativ). Relaxarea fiscală din ultimele luni reprezintă un risc asumat politic, avînd în vedere că slăbiciunile structurale ale economiei se menţin, nu au dispărut. Datoria publică este prea mare pentru nivelul nostru de dezvoltare (40% din PIB), iar deficitul bugetar va sălta dramatic de la 1% la 3% din produsul intern brut, adică se va tripla! Acest pericol evident nu-i îngrijorează pe guvernanţi, deoarece şi alte state din Europa se află în situaţie similară cu noi în ce priveşte indicatorii economici. Slabă consolare! Noul Cod Fiscal pune în pericol sustenabilitatea bugetară pe termen mediu, susţin economiştii, însă riscurile imediate, ale anului electoral, ar putea să devanseze şi să grăbească apariţia efectelor negative pe care nu le vrem. Taxa pe valoarea adăugată a fost redusă cu patru procente, ceea ce va determina o diminuare a veniturilor guvernamentale cu două procente, cu presiune directă pe punga statului, iar efectul se va vedea imediat, deficitul bugetar structural va creşte, prognoza fiind de trei la sută – însă nimeni nu poate garanta că nu va sări la patru, ceea ce ar fi un cutremur financiar pentru statul român. Dificultăţile fiscale vor duce la încetinirea cu un punct a creşterii economice – şi totuşi, rata de creştere de peste trei la sută ar putea fi menţinută.
Calendarul electoral din acest an este cert că va pune stres pe politicieni, în sensul că primarii şi miniştrii vor forţa cheltuielile publice şi politica preventivă a UE (există un Pact de Stabilitate şi Creştere al Comisiei Europene). Politica Guvernului apolitic Cioloş şi a consiliilor judeţene şi locale trebuie să se înscrie în acest curent de precauţie, fiind necesare măsuri de limitare a relaxării bugetare şi de susţinere a politicii de dezvoltare, bazate pe cererea internă în creştere şi stimulate de relaxarea fiscală recentă. Politicienii au de ales. Salariile bugetare au crescut (prea brusc!), consumul le urmează direct proporţional, fiscalitatea scade, iată ingredientele care pot duce la inflaţie, umflarea preţurilor cu greu poate fi oprită (în piaţa ţărănească, un kilogram de ceapă uscată costă 3 lei).
Avem noroc cu cei plecaţi la muncă în străinătate, cu banii lor menţinem consumul ridicat şi leul nu cade în faţa valutelor. Băncile funcţionează în regim de avarie, creditele pe care le acordă sînt cu dobînzi mici şi profitabilitatea se află în regres. Industria de stat este ineficientă (o mare parte, în insolvenţă indusă) şi blochează dezvoltarea ţării. Factorii de risc din acest an electoral pot duce la şocuri macroeconomice, ceea ce ar arăta în concluzie că măsurile fiscale şi salariale din ultimele luni au fost grăbite de febra alegerilor.
