Vedem la TV revărsarea de credincioşi, într-un şir nesfîrşit, care se închină la mormîntul lui Arsenie Boca, numit şi „Sfîntul Ardealului”, de la Mănăstirea Prislop. Extrem de mulţi credincioşi – între ei nu puţini din Maramureş – cred că închinarea la Crucea acestui „Sfînt”, încă necanonizat de Sfîntul Sinod al BOR, are puteri miraculoase, tămăduitoare nu numai pentru păcatele sufleteşti, ci şi pentru afecţiuni trupeşti.
Sigur, e dreptul fiecărui pelerin să creadă sau nu în puterea părintelui Arsenie de „vindecare” a unor astfel de tare umane.
În ultimii ani însă această „putere” lecuitoare a fost şi este exploatată, în multe situaţii, printr-un „comerţ duhovnicesc”, de destui şarlatani de prin ţară. Am văzut, la Bucureşti, o familie de romi care a încropit într-o odaie, împodobită cu ţoluri turceşti, un „altar” cu icoane înfăţişîndu-l pe părintele Boca, pictat artistic sau fotografiat cu o dîră de lacrimi curgîndu-i din ochiul drept. La fel, într-un sat din Vaslui, un alt „exploatator” a înălţat un paraclis cu aceeaşi imagine a părintelui plîngînd, vestind „sfîrşitul lumii” (după cum se exprimau unele femei uimite şi înfricoşate de lacrimile călugărului de la Prislop).
În Maramureş încă n-au apărut astfel de „locuri de închinăciune” destinate icoanei „făcătoare de minuni” a „Sfîntului” de la Prislop, dar acestea se „comercializează” prin pieţe şi tîrguri.
Părintele arhimandrit Teofil Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sîmbăta de Sus, care l-a cunoscut bine pe Arsenie Boca, scrie într-o pilduitoare carte – „Veniţi de luaţi bucurie” (2007), „o sinteză în 1.270 de capete” – că „toate icoanele sînt făcătoare de minuni, dacă oamenii au credinţă în Dumnezeu şi dacă Dumnezeu vrea să Se descopere în cutare sau cutare icoană”.
Întrebat ce poate spune despre „ICOANELE FĂCĂTOARE DE MINUNI”, părintele Părăian răspunde: „NU VĂ POT SPUNE NIMIC. Nu ştiu care-i situaţia, NU ŞTIU CUM PLÎNG, nu ştiu dacă nu e şi CEVA AMESTECARE DE FALSITATE în toate treburile astea. N-am ce să vă spun. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun este că sînt multe lucruri care NU SÎNT TOCMAI CLARE! (…) Pe mine nu mă interesează dacă o icoană PLÎNGE sau dacă o icoană NU PLÎNGE… ICOANA-I ICOANĂ!”
Înţeleptul şi hîtrul părinte Părăian, trecut la cele veşnice, dar care a tipărit aproape 30 de cărţi bisericeşti cuprinzînd „luminile sale de gînd duhovnicesc”, spune că: „Ar trebui preoţii să nu sfinţească orice fel de icoane, ci numai pe acelea care sînt corespunzătoare cu TRADIŢIA BISERICII”.
Despre minunile invocate de pelerini la moaşte, morminte, icoane, izvoare tămăduitoare etc., părintele Părăian spune că „credinţa noastră poate exista şi cu minuni, şi FĂRĂ minuni. Noi nu ne orientăm prin faptul că se fac minuni. Să ştiţi că eu am urmărit personal, de multe ori, şi aş fi vrut să cunosc nişte minuni. Am mai şi cunoscut, dar nu prea multe, pentru că, în general, MINUNILE NU SÎNT MULTE… Cea mai mare minune, spun Părinţii duhovniceşti, este SCHIMBAREA OMULUI ÎN BINE. Dacă dintr-un om RĂU se face BUN, deja este o minune”.
