Camelia Ardelean s-a născut în Deva. Are rădăcini în nordul ţării, prin tatăl său, care s-a născut în comuna Valea Vinului, din judeţul Satu Mare, şi şi-a petrecut tinereţea în Baia Mare, oraş în care s-a stabilit împreună cu cei şase fraţi. Poeta poartă în suflet amintirile celor mai frumoase vacanţe, pe care le-a petrecut, împreună cu părinţii, pe plaiurile pitoreşti ale Maramureşului. Are la activ mai multe volume de versuri. De asemenea, Camelia Ardelean a colaborat cu circa 20 de reviste literare, din ţară sau din străinătate. Din 2014, este membră a Asociaţiei Scriitorilor din judeţul Hunedoara.
Oglinda sorţii
Plouă peste lume cu adânci suspine,
Iar speranţa nouă tinde spre ocult,
Aşteptăm o rază care să ne-aline,
Retrezind zglobie-al fericirii cult.
Îngerii de ceară nu ne mai ascultă,
Rugăciuni febrile tremură în van,
Copleşiţi de reguli şi mâhnire multă,
Aruncăm credinţa peste paravan.
Suflete de gheaţă, ca-ntr-o bibliotecă,
Zeci de pagini goale lin îşi răsfoiesc,
Ofilita soartă-şi plimbă pe potecă,
Avansând rănită, zâmbetul grotesc.
În oglinda vie ne privim cu teamă,
Îngroziţi de-abisul ce-l putem vedea,
Respirând cuminte, ne-ndreptăm spre vamă,
Croşetăm fantasme după o perdea.
Stăm zidiţi în ocne de singurătate,
Îmbrăcaţi în straie de circari banali,
Deghizarea-n iarnă n-am pus-o deoparte,
Ne-am rămas, în viaţă, cei mai mari rivali.
Străini
Azi suntem bieţi străini, ciocnind acelaşi zid
Cu margini de granit, nou zugrăvit în humă,
Avem acelaşi vis cu gust alcaloid
Şi-acelaşi orizont, redus la o cutumă.
Nu mai putem spera, deşi avem un ţel,
În lanţuri lungi de fier se zbate-a noastră vină
De-a fi doar muritori, cazaţi într-un hotel,
În care cel plecat, nicicând n-o să revină.
Privim la cerul Tău c-un zâmbet istovit,
Ne-mpreunăm, umili, iar palmele a rugă.
Deşi ne dezrobeşti, noi tot am zăbovit
În patima stupidei mentalităţi de slugă.
Azi suntem bieţi străini, debusolaţi total,
Ni-e răsăritul orb şi-apusu-i o scânteie.
C-un puls ţipând grăbit, visăm cvasitotal,
Trăind păcatul Evei, edenica femeie…
Aproape vie
aproape vie sub masca nopţii
îmi încrustez holograma vieţii într-un colţ de răsărit
nefericirea
o ecuaţie din puncte dispersate
între care vibrează chemări cerşind un răspuns
zâmbete mercantile amorţite la hotar de cuvinte
zile cu azurul strivit de bocancul remuşcării
mă-nchid în cochilia timpului pârjolit de nelinişti
atinsă de flacăra neputinţei
scrumul se împrăştie într-o mare de iluzii
cu fruntea atingând cerul
totuşi mai exist îmi spun
în timp ce-mi usuc visele
pe marginea dimineţii
mă agăţ de o rămăşiţă de suflet
şi aştept să mă nasc în mine din nou.
Va multumesc mult pentru aparitia materialului meu in ziarul dvs., mi-ati facut o mare bucurie!! S-ar fi bucurat si tata, daca ar mai fi fost printre noi… Imi pare rau ca nu am stiut mai devreme ca a aparut pe 23 ianuarie 2016, fiindca le spuneam rudelor mele din Baia-Mare sa-si cumpere si ele cate un exemplar! Eu abia ieri l-am descoperit, intamplator, pe internet! Dar e bine si asa, ma bucur ca a aparut! 🙂
Va doresc toate cele bune si mult spor in activitate!
Cu stima,
Camelia Ardelean