Pescari braconieri pe rîul Lăpuş

0
716
Plasa cu care au pescuit braconierii

Un grup de control de la Asociaţia de pescuit sportiv ”Cheile Lăpuşului”, reprezentată de Leon Lazăr, secretar, şi jandarmi din cadrul Jandarmeriei Tg. Lăpuş au făcut un raid pe malul rîului Lăpuş, în aval şi-n amonte de Tg. Lăpuş. Scopul controlului a fost să verifice permisele pescarilor pe anul 2016 şi modul în care pescuiesc. Rîul era liniştit (nivelul apei a scăzut sub nivelul de atenţie) şi asigura condiţii suficient de bune pentru pescuit. Oamenii legii au depistat doi aşa-zişi pescari, dar braconieri sadea, pe Florin  B. şi Alexandru M., ambii din satul Rogoz, aparţinător oraşului Tg. Lăpuş, care pescuiau în aval de podul care traversează rîul Lăpuş, la ei în sat. Aveau capturaţi 74 de peşti mari, din speciile scobar, mreană şi clean. Foloseau plase (comihere), total interzise de lege. Pescuitul în afara legii i-a costat foarte scump pe cei doi rogojeni, a fost întocmit dosar penal şi vor suporta consecinţele legii. Am fost informaţi că astfel de controale se vor intensifica pe rîul Lăpuş, şi nu doar aici.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.