Apar, din cînd în cînd, cărţi pe care nu atît critica literară exigentă, avizată, cît autorii sau editorii lor le declară – unii, capodopere, alţii, best-seller. Este posibil ca unele chiar să întrunească aceste „aprecieri” cuceritoare?
Într-un roman „trăit al vieţii mele”, numit „Manifest împotriva uitării”, prozatorul, poetul şi artistul plastic Alecu Ivan GHILIA – care are în inventarul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare 8 cărţi, niciuna citită – povesteşte că, încă înainte de Revoluţia din decembrie 1989, a înaintat unor edituri – Eminescu şi Cartea Românească – un roman, care i-a fost respins de „tovarăşul Valeriu Rîpeanu” şi de prozatorul George Bălăiţă, directorii celor două edituri. Masivul roman PIRAMIDA avea vreo 800 de pagini, fiind tipărit „după” – în 1995, cu o prefaţă de „marele critic şi editor Romul Munteanu”, care afirmă: „De multe decenii aşteptam o nouă capodoperă a literaturii române”. Romanul pomenit „va schimba faţa prozei contemporane pe plan EUROPEAN (s.n.). În fond, o CARTE-EVENIMENT (s.n.) este o ruptură şi în biografia creaţiei unui autor şi în peisajul unei culturi… în faţa cititorului configurîndu-se o PIRAMIDĂ aşezată pe un pustiu de criterii”.
Dacă Romul Munteanu consideră PIRAMIDA o „capodoperă”, în schimb criticii Nicolae Manolescu şi Alex Ştefănescu, în masivele lor „istorii” de critică literară (2008) şi de literatură contemporană (2005) nici nu-i pomenesc numele, nici la rubrica „Panoramic”, unde sînt menţionaţi scriitorii minori! George Bălăiţă, directorul editurii Cartea Românească, afirmă că PIRAMIDA este o „carte ratată”, iar Marian Popa, în „Dicţionarul de literatură contemporană” (1977) scria că unele dintre prozele lui Ivan Ghilia „dau ansamblului impresia de FABRICAT”, producînd „în serie şi manierist nuvele şi romane LOGOREICE” (s.n.).
Şi o carte lansată în decembrie la Baia Mare – BIBLIA PIERDUTĂ, de Igor Bergler, regizor de film şi scenarist – a fost catalogată ca best-seller, „cartea anului”, „carte-eveniment”, nu o „capodoperă” ca PIRAMIDA lui Ghilia.
Directorul editurii RAO, Ovidiu Enculescu, care a tipărit „Biblia pierdută”, spunea că best-seller-ul are un „mesaj menit a fi descifrat doar de anumiţi iniţiaţi”. Autorul doreşte să „spargă toate canoanele producţiei româneşti de carte” (100.000 de exemplare), efortul de promovare – făcut şi la Baia Mare – fiind suportat de el.
Nu ştim în cîte exemplare s-o fi vîndut la Baia Mare best-seller-ul, dar n-am găsit ecouri în reviste literare, în care critici avizaţi – şi nu lăudători şi opinişti de ocazie festivistă – să „judece” valoarea „Bibliei pierdute”. Care ar putea să „zacă”, precum şi „capodopera” lui Ghilia, care voia şi acesta s-o tipărească în 100.000 de exemplare, în rafturi de librării şi biblioteci din ţară.
De fapt, laudele (necritice) la lansările de carte nici nu se vînd, nici nu se cumpără la preţ exorbitant, dar nici nu intră „glorioase” în vreo „istorie” a criticii literare! Eventual se lasă cu un… autograf de autor! Pe gratis.
