Parlamentul a adoptat o lege prin care încearcă să apere pădurea şi, de acum înainte, defrişările ilegale mai mari de un hectar vor fi pedepsite ca atentat la siguranţa naţională. Pe lîngă jandarmerie şi poliţie, vor interveni armata şi Serviciul Român de Informaţii. Dar legea este formală (dacă defrişezi 90 de ari de pădure, nu e atentat la siguranţa naţională!) şi nu va avea efecte semnificative, fiind un semn de incapacitate a statului să apere terenurile cu vegetaţie forestieră de asaltul infractorilor şi al mafiilor silvice.
România pierde 20.000 ha de pădure pe an prin reducerea consistenţei unui arboret cu mai mult de 50% faţă de prevederile amenajamentului silvic şi exploatarea fără amenajament silvic a pădurilor. Autorităţile au inventat „radarul pădurilor”, ITRSV s-a transformat în Garda Forestieră, scopul însă nu a fost atins. Foamea de lemn a crescut deodată cu dezvoltarea industriei de prelucrare, a cărei pondere în produsul intern brut s-a dublat. De la 30 de infracţiuni pe zi, în urmă cu zece ani, autorităţile constată acum 60 de infracţiuni silvice pe zi, volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal dublîndu-se, este de un milion de metri cubi pe an, prejudiciul adus ţării fiind de 5 miliarde de euro, potrivit Curţii de Conturi, judeţul Maramureş afîndu-se printre zonele de risc. Infracţiunile nedescoperite sînt de opt ori mai mari, peste 40-50 de ani, dealurile şi munţii vor fi pustii, cu efecte dezastruoase pentru mediu.
Ilegalităţile şi abuzurile s-au acumulat an după an, principala problemă fiind defrişările masive (pe suprafeţe de două ori mai mari decît cele plantate), perpetuate în absenţa unor reglementări legale clare şi prin complicitatea celor care ar trebui să protejeze pădurea.
Avem o străveche civilizaţie a acestei resurse regenerabile, lemnul produs de cel mai eficient ecosistem din natură. Societatea modernă a găsit noi utilizări pentru masa lemnoasă, din care rezultă nu doar mobilă, hîrtie şi combustibil pentru foc, ci şi produse chimice derivate, precum celofanul, explozivii, lacurile, terebentina. Lemnul înseamnă bani, presiunea pusă de societatea capitalistă pe pădure este uriaşă. Profitînd de legislaţia îngăduitoare (judecătorii tind să-i ierte pe hoţi, pe motive sociale) şi de încetineala retrocedării terenurilor cu vegetaţie forestieră către foştii proprietari, s-au format reţele de exploatare ilegală. Cunoaştem un poliţist care a tăiat la ras trei hectare de pădure, a doua zi după ce a primit titlul de proprietate, iar cu banii obţinuţi şi-a ridicat o vilă, n-a plantat nici un puiet.
Legile s-au mai înăsprit de atunci, dar tendinţa este aceeaşi, se taie la ras dublu decît se plantează sau regenerează natural. A scăzut respectul pentru pădure, codrul nu mai este socotit spaţiu sacru, loc de adăpost în caz de război. Pădurea nu mai este soră cu românul, şi nici măcar resursă regenerabilă. Proprietarii pur şi simplu rad arborii de la rădăcină şi lasă terenul în voia sorţii, fără de nici o îngrijire. Reîntoarcerea la respectul pentru natură este obligatorie. În Austria, de exemplu, în pădure nu intră străinul nici măcar cu piciorul, la cules de ciuperci sau mure.
Legea privind siguranţa naţională a fost modificată la articolul 3, statul român s-a decis să-i sperie pe cei care taie pădurile la ras. Nu va reuşi, pînă cînd proprietarii nu vor ţine la pădurea lor şi nu o vor apăra ca pe un bun şi ca pe un simbol al familiei lor şi al civilizaţiei.
