Din orice loc de pe Pământ ai privi, evenimentul anului 2015 a fost migraţia în Europa. Care a ajuns la un nivel ce a dat de gândit lumii. De la amploarea lui, la atitudinile extrem de diverse ale liderilor europeni. În ultimele luni, parcă s-au mai luminat cotloanele cauzei imigraţiei. Dar au apărut şi primele efecte.
Cancelarul german s-a dovedit fi un iniţiator şi un apărător al migraţiei spre Europa. Se spune că le-a făcut semn să vină. Forţă de muncă ieftină şi necesară pentru viitor. Dar cu ce preţ? Chiar cu preţul morţii unor oameni nevinovaţi. Nu cred că autorii proiectelor cu strămutarea de mulţimi nu au în calcul şi consecinţele.
După actele teroriste de anul trecut din Franţa, ce s-a întâmplat în Piaţa Domului şi în preajma gării din Koln în noaptea Anului Nou a şocat atât Germania, cât şi Europa. De s-a auzit până în America. Întrebarea cea mare se pune în legătură cu ascunderea dramei. Într-o lume în care ţi se ghicesc şi visele, se practică politica preşului. Deutsche Welle încearcă să răspundă de ce s-a recurs la întârzierea difuzării ştirii în mod oficial. Poliţia, politicienii, mass-media publică germană au decis ca după câteva zile de tăcere să încerce să lămurească lumea. Oare de teama de a nu fi trataţi drept extremişti?
Cei care au ştiut de episodul hărţuirilor sexuale au trăit zile şi nopţi de nelinişte. Între timp, o mare parte a bătrânului continent colinda ori alcătuia urări de bine pentru noul an. Publicaţia germană amintită scrie: “Zeci, poate sute de adolescente şi tinere femei şi-au văzut transformată petrecerea de revelion în coşmarul vieţii lor. În faţa impunătorului Dom, în stil baroc, simbolizând Germania catolică, la o aruncătură de băţ de gara principală a liberalei metropole renane, nemţoaicele venite să petreacă la cumpăna dintre ani s-au trezit silite să treacă prin ruşinea unor furci caudine”.
Adică au fost molestate şi tâlhărite. Au fost semnalate, după acelaşi tipic, incidente similare în Finlanda şi Elveţia. Cine sunt făptaşii? Sunt refugiaţi sau autohtoni? S-a tăcut pentru a nu alimenta xenofobia. Ceva nu e curat la mijloc. Doamna Merkel, fiică de pastor, tace la umbra Domului. I s-a sugerat ca discursul de Anul Nou să fie subtitrat în arabă. El Dorado-ul european al migraţiei, se vede, nu este cel închipuit de elita europeană. Cancelarul o ţine una şi bună: emigranţii sunt o binefacere pentru partea ei de Europă. Deşi în ultimele zile şi-a schimbat părerea, socotind evenimentele de la Koln un act criminal.
Nu toţi demnitarii europeni consideră migraţia o binefacere. Preşedintele Cehiei, în mesajul de Crăciun, vorbeşte despre o migraţie organizată. Sunt tineri sănătoşi şi celibatari. De ce nu iau armele să lupte pentru libertatea ţării lor? Cum au făcut-o bărbaţii cehi în vremi de cumpănă, se întreabă Milos Zeman. Pe urmele lui sunt şi noul guvern polonez şi cabinetul Orban, de la Budapesta.
La noi, presa sugerează să nu mistificăm întâmplările de la Koln, că s-ar putea să rămânem fără Schengen, cu vize, în afara gardului. La Bucureşti nu avem o voce oficială care să gândească acest pericol. Ni se spune că am fi prea radicali în privinţa imigranţilor. Chestiunea se precipită cu o viteză uluitoare. Eu am găsit o pălărie australiană, care ni s-ar potrivi şi nouă, şi Europei.
Prin vocea doamnei Julia Gillard, fost premier al Australiei, fiică de emigrant galez, emigranţii trebuie să se adapteze. Spune doamna: „Am obosit ca această naţiune să-şi facă atâtea griji, dacă nu cumva ofensează unele persoane venite mai recent, sau cultura lor. Vorbim engleza, nu alte limbi. Dacă doriţi să faceţi parte din societatea noastră învăţaţi limba noastră. Cei mai mulţi australieni cred în Dumnezeu. Această naţiune a fost fondată de bărbaţi şi femei cu principii creştine. Dumnezeu vă deranjează? Dacă da, vă rog să luaţi în considerare o altă parte a lumii, pentru că Dumnezeu este parte a culturii noastre. Acceptăm convingerile voastre fără întrebări. Tot ce vă cerem este să respectaţi convingerile noastre. Aceasta este ţara noastră, pământul nostru, stilul nostru de viaţă, de care vă oferim posibilitatea să vă bucuraţi. Dar din momentul în care începeţi să plângeţi, să gemeţi, să bombăniţi despre steagul nostru, vă încurajez să profitaţi de o altă libertate australiană: dreptul de a pleca”.
Mi se pare o gândire mai aşezată pentru aceste vremuri. Pe de altă parte, Valerie Hudson, de la Universitatea din Texas, atrage atenţia asupra procentului dintre bărbaţii şi femeile care intră în Europa. Predomină bărbaţii tineri, necăsătoriţi, fără partenere. Societăţile dominate de bărbaţi sunt surse de violenţă. La Koln au fost numai bărbaţi.
De meditat. Deocamdată ni se potriveşte, cred, pălăria australiană.
