Broşură despre drepturi

0
478

Centrul Europe Direct Maramureş informează despre apariţia broşurii “Cunoaşteţi-vă drepturile. Protecţia împotriva discriminării”. Prezentul ghid, elaborat de Uniunea Europeană, descrie drepturile de care cetăţenii beneficiază în temeiul legislaţiei UE, care oferă doar un nivel minim de protecţie. Majoritatea statelor membre asigură o protecţie mai largă împotriva discriminării, în conformitate cu legis­laţia naţională. “Interzicerea discriminării reprezintă un principiu fundamental al Uniunii Europene. UE adoptă acte legislative împotriva discriminării pe motive de gen, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vîrstă sau orientare sexuală. Legislaţia UE nu interzice discriminarea în toate domeniile vieţii, ci într-o serie de domenii esenţiale specifice, cum ar fi ocuparea forţei de muncă. Statele membre ale UE au obligaţia de a pune în aplicare legis­laţia UE la nivel naţional şi de a o aplica în mod corect”, arată reprezentanţii Centrului Europe Direct Maramureş. Discriminarea pe motive de cetăţenie este interzisă, de asemenea, în conformitate cu legislaţia UE, însă aceasta nu este abordată în prezenta broşură. Mai multe informaţii cu privire la drepturi sunt disponibile pe portalul Europa ta: http://europa.eu/youreurope/index.htm.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.