Foc de artificii impresionant la Revelionul Băimărenilor • Concertul de Anul Nou a adunat în acelaşi loc oameni de diverse confesiuni religioase

0
1178

Multiculturalitatea este unul dintre atuurile municipiului Baia Mare în general, iar în contextul nominalizării pentru Capitală Europeană a Culturii în 2021, acest aspect joacă un rol important. Un nou exemplu în acest sens a fost dat cu ocazia Concertului de Anul Nou, eveniment devenit deja tradiţie în Baia Mare, fiind organizat pentru al cincilea an la rând. La Biserica Greco-Catolică Sfânta Cruce a fost organizat în acest an, pe 1 ianuarie 2016, evenimentul care aduce o mare bucurie în sufletul iubitorilor de muzică cultă din Baia Mare. Mai important este poate faptul că la acest concert, ţinut într-o biserică greco-catolică, au fost prezenţi ortodocşi, catolici şi cetăţeni de alte confesiuni religioase, la fel ca şi în anii trecuţi când evenimentul a fost organizat la Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime. rev 2016 5Episcopul greco-catolic de Maramureş, PS Vasile Bizău, alături de PS Iustin Sigheteanul, arhiereul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, au stat alături de primarul municipiului Baia Mare, printre cei prezenţi fiind şi alţi preoţi reprezentanţi ai diferitelor culte religioase. Este îmbucurător că în oraşul nostru comuniunea comunităţii nu ţine cont de diferenţele cotidiene fireşti.
Cu aplauze şi multă bucurie au fost primiţi şi apoi răsplătiţi sopranele Irina Baianţ şi Tina Munteanu, mezzosoprana Sidonia Nica, tenorul Liviu Indricău, baritonul Iordache Basalic şi dirijorului Orchestrei Sinfonia din Bucureşti, Daniel Jinga. Din repertoriu nu au lipsit Uvertura Liliacul şi Dunărea Albastră ale lui Johann Strauss fiul, Keiser Waltzer, Csardas-ul din opereta Silvia sau Radetzky March/Johann Strauss. Mesajele reprezentanţilor cultelor religioase şi discursul rostit de primarul Cătălin Cherecheş au fost într-un ton optimist şi cald, aşa cum e firesc pentru comunitatea băimăreană, la început de an.
rev 2016 7Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „La mulţi ani! Să avem un an plin de bucurii şi plin de sănătate pentru fiecare dintre noi. Cea mai mare bucurie a mea este să adun oameni. O mare misiune de a mea este să adun oameni şi să adun comunitatea. Astăzi am construit împreună cu dumneavoastră un pod, în principal prin bunăvoinţa Prea Sfinţiilor Sale, prin bunăvoinţa tuturor preoţilor care sunt aici. Un pod unii spre ceilalţi, un pod între sufletele noastre, un pod între minţile şi dorinţele noastre. Cea mai mare valoare a comunităţii noastre este diversitatea şi dacă vom şti fiecare dintre noi să ne arătăm unii celorlalţi lucrurile frumoase pe care le gândim, pe care le ştim şi le putem oferi într-un mod plin de iubire şi plin de dragoste unii faţă de ceilalţi, cu siguranţă că această comunitate şi acest oraş vor fi unice. Am construit astăzi împreună un pod, un pod foarte solid pentru că totdeauna soliditatea unei construcţii o dă fundaţia. Fundaţia noastră este una singură, aceea de creştini”.
rev 2016 4PS Vasile Bizău, episcop greco-catolic de Maramureş: „Anul Domnului 2016 începe în acorduri de muzică, în armonie şi în binecuvântarea Domnului. Pacea este un dar de la Dumnezeu şi noi, oamenii, suntem chemaţi să o dobândim, să o menţinem şi să o sporim. Muzica este limbajul universal care atinge sufletul omului şi se exprimă prin tot ce este frumos şi tot ce are sufletul mai generos. Cum în fiecare an, la început ne punem gânduri bune pentru anul în care am păşit, în acest an, fiecare dintre noi, în particular, sunt sigur că avem foarte multe gânduri şi foarte multe de realizat. Dar ne-am bucura ca în acest an, 2016, Baia Mare să fie nominalizată ca şi Capitală Europeană a Culturii în 2021”.
PS Justin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului: „Mulţumim pentru invitaţia la acest Concert de Anul Nou, care este deja o tradiţie. Ne-am simţit extraordinar de bine, iar spaţiul este excepţional. Şi până ce Baia Mare va avea o Operă putem găzdui noi, în bisericile noastre, astfel de evenimente. Putem face alternativ, cum va hotărî Primăria. La mulţi ani tuturor!”

Focurile de artificii au îmbucurat comunitatea la Revelionul Băimărenilor

Mii de băimăreni au ales să îşi petreacă noaptea dintre ani în Centrul istoric, la Revelionul Băimărenilor organizat de administraţia publică locală. Înainte de ora 24:00, pe scena amplasată în Centrul Vechi au urcat cei de la Gaşca de Acasă. Alături de aceştia, la miezul nopţii a fost şi Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare. Împreună cu băimărenii, acesta a dat startul unui grandios foc de artificii. Petrecerea a fost încheiată de Vescan, cunoscutul cântăreţ urcând pe scenă imediat după trecerea în Noul An.
Cătălin Cherecheş: „Mă bucur să fim împreună, să am ocazia să vă mulţumesc pentru că în fiecare zi mi-aţi dat curaj să merg înainte şi să facem ca acest oraş să se schimbe. Sunt recunoscător că mi-aţi dat inspiraţia să visez ca acest oraş în 2021 să fie Capitală Europeană a Culturii şi este cel mai important lucru pe care împreună îl putem face. Este cel mai important lucru pe care mi-l doresc pentru acest oraş şi pentru fiecare dintre noi şi pentru aceasta am o datorie, să adun alături de mine şi să fac tot ce îmi stă în putinţă, pe fiecare băimărean. Pentru că sunt mult mai multe lucruri care ne leagă, ne adună decât lucrurile care ne despart. Şi atunci, indiferent de ce preferinţe avem politice sau de alt gen, eu cred că, astăzi, pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii trebuie să facem un lucru frumos – o mare familie a băimărenilor care să ducă acest proiect la îndeplinire. Şi cred că în septembrie 2016 tot aici, în Centrul Istoric al oraşului, vom putea împreună să sărbătorim cu adevărat o nouă etapă, o nouă eră, o nouă dezvoltare a oraşului nostru. Puţini au visat, poate nimeni, dar astăzi suntem pe drumul spre acest lucru care va face din oraş ceea ce toţi ne dorim. Astăzi suntem aici pentru a trece în Noul An. Şi în Noul An fiecare dintre noi ne dorim lucruri frumoase pentru familiile noastre. Eu vă doresc să fim doar sănătoşi şi să ne gândim cu multă dragoste şi cu multă prietenie unii la ceilalţi”.

rev 2016 2Seniorii de la Caspev au petrecut împreună noaptea dintre ani

Bucate alese, dans şi voie bună. Această a fost atmosfera la petrecerea organizată la Asociaţia Caspev din Baia Mare pentru a marca trecerea în Noul An. Alături de cei 160 de seniori băimăreni, la petrecere a fost şi Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare. „Vreau să vă mulţumesc pentru că într-un fel sunteţi părinţii mei şi pentru că de fiecare dată mi-aţi dat curaj să merg înainte pentru oraşul nostru. Mi-aţi dat curaj să îmi dedic toată energia şi tot ceea ce sunt eu pentru acest oraş şi o fac cu foarte multă dragoste şi cu toată iubirea pentru fiecare bucăţică din acest oraş. Vreau să vă spun că vă cer iertare pentru lucrurile pe care nu am putut să le fac şi ar fi cel mai frumos lucru să pot să mulţumesc pe toată lumea. Am adus oraşul într-o postură pe care eu am avut curajul să o visez, dar mulţi din acest oraş nu au avut curajul să viseze. Avem şansa anul viitor să devenim nominalizaţi ca şi Capitală Europeană a Culturii în 2021 şi lucrul acesta să ştiţi că nu este doar despre cultură. Lucrul acesta este despre economie, despre bani, despre cum ne dezvoltăm inclusiv industrial şi pe zona serviciilor publice, pe absolut toate componentele. Dar să nu uităm, şi dumneavoastră ştiţi cel mai bine, orice comunitate are două lucruri de la care trebuie să pornească – educaţie şi sănătate. Şi sunt două lucruri care arată valoarea unei comunităţi, grija faţă de copii şi grija faţă de cei vârstnici. Dacă aceste lucruri nu ştii să le faci nu ai nici viitor şi nici respect faţă de trecut astfel încât să poţi să îţi consolidezi viitorul. Vreau să vă spun că vă iubesc şi că sunteţi pentru mine familia mea”, le-a spus seniorilor prezenţi primarul Cătălin Cherecheş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.