Inaugurarea Aulei Centrului Universitar NORD

0
438

Marţi, 15 decembrie, a avut loc inaugurarea Aulei Centrului Universitar NORD din Baia Mare, o investiţie demarată în 2010, la iniţiativa rectorului de atunci, prof. univ. dr. ing. Dan Călin Peter, şi a directorului administrativ din acel timp, Vasile Aniţaş.

Gazde au fost prorectorul prof. univ. dr. Petrică Pop Sitar, prof. univ. dr. ing. Vasile Ţopa, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi prof. univ. dr. ing. Mihai Iliescu, preşedintele Senatului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, iar invitaţi, prefectul ing. Anton Rohian, primarul Cătălin Cherecheş, P.S. Justin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, P.S. Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureş şi prof. dr. ing. Radu Munteanu, preşedintele de onoare al Universităţii Tehnice şi vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.
Gazdele şi-au exprimat bucuria de a putea inaugura o construcţie atât de frumoasă, din realizarea căreia nu au lipsit greutăţile. Rectorul prof. univ. dr. ing. Vasile Ţopa i-a înmânat, simbolic, fostului rector prof. univ. dr. ing. Dan Călin Peter o bucată din panglica inaugurală. Prefectul ing. Anton Rohian le-a urat membrilor conducerii clujene bun venit în Baia Mare, mărturisind că este emoţionat de câte ori întâlneşte profesori din Cluj-Napoca, oraşul studenţiei sale.
Festivitatea de inaugurare a fost un prilej de a schimba replici amicale pe tema titlului de Capitală Culturală Europeană, pe care îl râvnesc, pentru anul 2021, atât Baia Mare, cât şi Cluj-Napoca. Dacă rectorul prof. univ. dr. ing. Vasile Ţopa a spus că Universitatea Tehnică, prin cele două sedii ale sale din Baia Mare şi Cluj-Napoca, are acum 50% şanse de a fi parte a Capitalei Culturale Europene, în condiţiile în care în competiţie au mai rămas patru oraşe, prefectul ing. Anton Rohian le-a cerut reprezentanţilor universităţii să transforme acele 50% în 70% pentru Baia Mare şi 30% pentru Cluj-Napoca, căci «partea de Nord are nevoie de o dezvoltare pe care Clujul o are deja». Totodată, primarul Cătălin Cherecheş a afirmat că Baia Mare are şanse 100% să devină Capitală Culturală Europeană. În final, prof. dr. ing. Radu Munteanu a spus că proiectul iniţial, realizat de arhitectul Ionel Vitoc la cererea Universităţii Tehnice, prevedea ca Baia Mare şi Cluj-Napoca să candideze împreună pentru titlul mult râvnit.
(o.i.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.