Dans sportiv. Peste 60 de medalii au fost cucerite în 2015 de dansatorii de la Prodance 2000

0
405

2015 este unul aparte în istoria Prodance 2000, dat fiind că marchează împlinirea a 15 ani de existenţă pentru şcoala de dans băimăreană. Tocmai de aceea, anul a adus evenimente importante pe agenda clubului, care a reuşit să înregistreze progrese remarcabile pe fiecare dintre cele patru paliere de servicii oferite: cursuri pentru adulţi, copii, miri şi antrenamente pentru perechile de performanţă.
Pe latura de performanţă, sportivii de la Prodance 2000 au participat în acest an la 12 concursuri naţionale, şapte concursuri internaţionale şi trei campionate naţionale, la care au obţinut 20 de medalii de aur, 17 de argint, 25 de bronz. Astfel, în palmaresul clubului, după 15 ani de existenţă, figurează 1240 de finale, în 625 dintre ele fiind cucerite medalii.
Peste 300 de cursanţi au parcurs lecţiile pentru adulţi, fiind formate şapte grupe de începători, trei de intermediari şi una pentru avansaţi. Pe lîngă cursurile propriu-zise, adulţii de la Prodance 2000 au fost provocaţi să participe şi la o serie de alte evenimente gîndite special pentru ei: workshopuri de dansuri latino de stradă, seri de show-uri şi petreceri dansante, ceremonii de absolvire a cursurilor.
spectacol ProdanceCursurile de dans pentru copii au fost frecventate de peste 200 de “prichindei” în acest an, fiind formate cinci grupe noi. Copiii au evoluat în cadrul unor spectacole diverse care au oferit micilor dansatori şansa să demonstreze în faţa spectatorilor paşii însuşiţi şi să depăşească tracul scenei.
În 2015, peste 300 de perechi şi-au pregătit dansul mirilor cu antrenorii de la Prodance 2000, reuşind să impresioneze invitaţii cu coregrafii deosebite şi să facă din primul lor dans în calitate de soţ şi soţie un moment de neuitat.
Prodance 2000 a organizat în acest an mai multe seminarii de dans sportiv pentru pregătirea perechilor de performanţă. Printre antrenorii care au susţinut seminariile s-au numărat multipla campioană mondială la dansuri standard, Silvia Pitton, şi foştii campioni naţionali la dansurile latino, Noemi şi Istvan Toth.
Organizarea ediţiei a opta a concursului naţional Cupa Prodance şi lansarea revistei aniversare Prodance 2000 au fost alte evenimente de pe agenda şcolii de dans.
Cifrele anului 2015 la Prodance 2000: 4 spectacole au fost organizate pentru copii; în cadrul a 5 seminarii s-au putut perfecţiona perechile de performanţă; 15 sînt anii împliniţi de şcoala de dans în acest an; la 22 de competiţii au participat dansatorii de la Prodance 2000; 62 de medalii au fost cucerite; 310 perechi de miri au creat coregrafii speciale pentru nuntă cu antrenorii Prodance 2000; 360 de persoane au urmat cursurile de dans pentru adulţi; 2000 de exemplare a fost tirajul revistei aniversare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.