Oamenii concurează pentru resurse şi bunuri materiale prin datul lor genetic şi nu vor renunţa, cu riscul puşcăriei, la obiectivul de-a avea asigurată existenţa materială. Trezirea spiritului este doar o vorbă, transformată în eveniment comercial cu efect bulversant: ne iluminăm casele, străzile, dar rămînem robii materiei, nu trecem puntea…
După 1989, a apărut o „industrie” de fraudare, iar epoca aceasta nu se va încheia vreodată, ci lăcomia profitorilor va fi doar domolită de justiţie. Precum în ţările din Occident, vom ajunge şi noi să avem o minoritate de bogătaşi (1%), care vor deţine 99% din capitalul şi imobilele ţării, iar ceilalţi 99% dintre cetăţeni se vor zbate în lipsuri, vor fi „sclavi” moderni, ceea ce nu poate duce decît la o stare de nervozitate abulică în populaţie şi la dezvoltarea extremismului, prin votarea partidelor radicale. Aceste semne se văd în faşă şi la noi, dar în Franţa şi în alte ţări occidentale, şi în Grecia, sînt evidente şi ireversibile, Europa alunecă, fenomen care se repetă o dată pe secol, şi nimeni nu ştie în ce va eşua, probabil în conflicte civile. Politicienii moderaţi nu reuşesc să convingă alegătorii, n-au cum să-l lămurească pe şomer, pe cel defavorizat, pe cel năpăstuit de soartă că societatea capitalistă e dreaptă. Criza financiară din ultimii ani, dublată de criza socială, sînt mediul propice pentru proliferarea tendinţelor spre idei şi soluţii simpliste, care, în cel mai bun caz, vor duce spre stagnare şi conservatorism.
România ca stat ar trebui să adopte o politică economică orientată spre muncă. În anii de democraţie liberală, vedem că muncitorii se află sub pragul sărăciei, iar speculanţii şi profitorii, în apele tulburi ale tranziţiei, cîştigă fără să asude. N-am crezut că se va întîmpla, ne-am dumirit că societatea capitalistă este un fel de rai pentru infractorii economici şi bugetari. Criza prelungă de dezvoltare a generat o deteriorare a simţului moral al oamenilor, la orice pas constaţi că averea nu se face prin efort, inteligenţă, asumarea faptelor şi a consecinţelor, iar cei afectaţi de inversiunea morală sînt cei care au cea mai mică vină.
Tinerii ne nasc într-o lume în care n-are importanţă ce fel de om eşti. Vor suporta ei această umilinţă la care sînt supuşi, fie vor încerca să schimbe statul actual, iresponsabil cînd e vorba de echilibrul averilor, cu un altul. Cetăţenii şi-au pierdut încrederea în stat, protestele de tot felul se înmulţesc, politicianul este socotit unicul responsabil. Îmbogăţirea fără temei a clasei politico-capitaliste este opera statului, care a dat răspunsuri eficiente la întrebarea cum să te îmbogăţeşti fără să munceşti defel.
Românii se gîndesc să-i înlocuiască pe politicienii corupţi, dar noile partide se nasc în frunte tot cu politicieni înrăiţi în privilegii de-o viaţă. Unii aşteaptă o revoluţie sub forma unui partid cu oameni cinstiţi, aceasta ar fi dorinţa alegătorilor, însă este imposibil ca într-o ţară în care adulţii sînt infractori junii să fie inocenţi. Blestemul ar putea fi rupt doar de generaţiile nenăscute, mafia de stat fiind parte din structura actualelor partide, voit neglijente faţă de averea publică şi voit indiferente faţă de averile făcute ilegal şi prin privilegii nemeritate.
Opriţi jaful României, strigă alegătorii tineri către … jefuitori, ceea ce duce la ridicarea gradului de intoleranţă politică.
