Parcul Public Central, care a fost amenajat în ultimul an în municipiul Baia Mare, şi-a deschis oficial porţile ieri, 2 decembrie. Pe o suprafaţă de patru hectare, parcul reprezintă atracţie atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, funcţiunile de petrecere a timpului liber fiind numeroase. De departe cel mai îmbucurător aspect este faptul că pe vremuri întreaga zonă era mlăştinoasă, parţial fiind folosită pentru fostele sere ale oraşului, dar începând de acum va fi o adevărată oază de verdeaţă. Pe lângă Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, la momentul festiv au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, dar şi foarte mulţi copii care au şi luat cu asalt toboganele, unele dintre cele mai atractive din ţară. Aproape patru milioane de euro din fonduri europene au fost investite în acest loc care, în vara anului viitor, va fi cu certitudine unul dintre cele mai căutate din Baia Mare.
În parc a fost amenajat un labirint verde, care reprezintă o dotare unică în parcuri publice la nivel de ţară, care are aproximativ un kilometru. În parc au fost amenajate şi pavilioane, căsuţe, locuri de joacă şi de recreere. Colecţia de cactuşi a renumitului sculptor Vida Gheza şi-a găsit aici locaţia perfectă pentru a putea fi expusă şi admirată de către curioşi. Cei mai mici dintre cetăţenii oraşului, copiii, se pot bucura de cel mai înalt ansamblu de joacă din România. În interiorul parcului au fost realizate jardiniere cu plante medicinale şi aromatice, precum şi o fântână arteziană cu însemne zodiacale.
Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş: „Am văzut astăzi un lucru pe care cred că de foarte multă vreme primarul Cătălin Cherecheş şi-l doreşte. A avut parte să vadă zâmbetul acestor copii de când e primar. Dar altceva aş vrea să vă spun eu. Vorbea domnul primar de moştenirea pe care i-a lăsat-o tatăl dânsului, de a iubi natura. Eu vreau să vă spun că sunt puţin mai alb pe cap şi îmi amintesc de această zonă, ce era aicea cu câţiva zeci de ani în spate şi merită istoria să o pună în valoare. Dacă am simţit că trebuie să fiu lângă domnul primar în lucrurile pe care le face pentru băimăreni şi nu numai, am simţit că şi el a fost lângă mine în momentul în care proiectele la nivel de judeţ aveau nevoie de un mod de a fi prezentat şi de a aduce lângă noi oameni foarte responsabili”, a declarat Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş.
Câteva reacţii ale copiilor prezenţi la inaugurare: „Mi-a plăcut foarte mult. M-am dat chiar de sus, din vârf şi nu mi-a fost frică. Îmi place foarte mult parcul şi cu siguranţă o să mai vin. Cel mai mult îmi place toboganul înalt, pentru că atunci când te urci în el te duce mai rapid. Poţi să prinzi viteză mai mare”, a spus Andrei. „Mi-a plăcut mult. A fost rapid. Mi-a fost puţin frică şi nu am urcat până în vârf”, a spus Iulia.
În cadrul Parcului Central va fi realizat şi un teren de tenis, care urmează să fie finalizat în 2016. Cu ocazia inaugurării, copii din Budeşti şi Fanfara Municipală au susţinut concerte de colinde.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Este un parc care se află la intersecţia a trei cartiere ale municipiului. Era o zonă depreciată, o zonă abandonată a oraşului, pe care am redat-o comunităţii. Am generat diverse tipuri de dotări, atât pentru copii, cât şi pentru cei care iubesc natura şi diversitatea naturii. Pe lângă locurile de joacă, jocurile de apă, avem un labirint verde de aproape un kilometru care sunt convins că îi va fascina în special pe copii. Acest parc este creat nu doar ca o oază de verdeaţă, ci şi ca o colecţie de arbori, arbuşti şi plante, astfel încât să fie şi un parcurs educativ pentru tinerii şi copiii care vin aici şi vor să înveţe despre plantele aromatice, despre diverşi arbori sau arbuşti. A fost o muncă delicată pentru că a fost o muncă de migală, o muncă de detaliu. Am dorit ca fiecare alee, fiecare bancă, fiecare corp de iluminat să fie ales cu foarte multă atenţie, pentru că ne dorim foarte mult, chiar dacă vorbim despre finanţări din bani europeni, să facem lucruri de cea mai înaltă calitate şi la cel mai înalt standard.”