Noul ministru al Sănătăţii este conferenţiarul universitar doctor Patriciu Achimas-Cadariu, fost director al Institutului Oncologic Cluj-Napoca, informează un comunicat de presă al Guvernului.
În cadrul unei conferinţe de presă, premierul a declarat că a urmărit să aleagă în echipa guvernamentală oameni “profesionişti, integri, deschişi spre dialog”.
Cine este Achimas-Cadariu Patriciu?
Şef lucrări dr. Patriciu Achimas-Cadariu, medic primar, supraspecializare ginecologie oncologică şi chirurgie oncologică, master in advanced oncology (Universitatea Ulm, Germania), doctor în ştiinţe medicale, are o bogată activitate profesională, didactică şi de cercetare – conform site-ului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.
Activitatea didactică universitară şi postuniversitară, cu studenţi, medici rezidenţi, subspecialişti şi doctoranzi, este reprezentată de cursuri, stagii, prezentări de caz clinic, conducere de lucrări de licenţă.
Activitatea de cercetare se axează, în mare parte, pe chirurgia cancerului ovarian, factori de evoluţie şi prognostic în cancerul ovarian, evaluarea calităţii vieţii în oncologie, cancerul în sarcină, conservarea fertilităţii la pacientele oncologice, tumori rare.
Această activitate este reprezentată de publicarea de materiale didactice (cărţi de specialitate) pentru studenţi, rezidenţi şi doctoranzi, de cursuri postuniversitare, de elaborarea unui însemnat număr de articole în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale (articole indexate Thomson Reuters Web of Knowledge sau BDI) şi de participarea în proiecte sau granturi naţionale şi internaţionale.