Spectacole pentru islandezi
Am plecat dimineaţă spre orăşelul Olafsfjordur, unde la ora 10, într-o superbă sală de sport, am prezentat primul spectacol pentru elevii din localitate. Spectacolul a cuprins trei dansuri: Roatele de la Preluca, Dans Maghiar şi Dans din Maramureş, între care au cîntat soliştii Tudor Berlingher şi Andrei Dragoş. Spectacolul s-a încheiat cu dansul Periniţa. Am vizitat şcoala şi am primit diverse informaţii despre învăţămîntul islandez; fără să intru în detalii, este cazul să ne trezim la realitate, pînă nu este prea tîrziu, că după atîtea reforme chiar că am „reformat” învăţămîntul românesc. Spun doar atît: în şcoală, pe lîngă cultura generală, se pun accente deosebite pe pregătirea elevilor în domeniul artistic (muzică, arte plastice) şi cel sportiv, dotările cabinetelor respective sunt extraordinare, iar sala de sport are suprafaţă de joc şi dotări de excepţie.
Din Olafsfjordur am plecat în Siglufjordur, oraş mic de pescari, cu o populaţie de 1.200 de locuitori, care s-a unit administrativ cu Olafsfjordur, formînd municipalitatea Fyalabyggo. Pentru o bună legătură între cele două localităţi, a fost construită o şosea nouă, cu două tunele cu lungimea totală de 11 km, deoarece în perioada de iarnă oraşul Siglufjordur era izolat pe cale terestră. Şi acolo am prezentat un spectacol pentru elevii şcolii, asemănător cu cel anterior, fiind înlocuit dansul maghiar cu un dans ţigănesc. Am vizitat Muzeul Heringului, format din mai multe clădiri, în prima fiind expuse nave, apoi maşini pentru prelucrarea industrială a heringului şi camere ale pescarilor de pe nave, apoi am vizitat muzeul de instrumente muzicale arhaice, unde ghida ne-a oferit un mic concert, cîntînd vocal, acompaniindu-se la un instrument asemănător ţiterei.
O pată de culoare
În zilele de vineri, sîmbătă şi duminică, s-au desfăşurat cele mai importante acţiuni. Vineri, am vizitat oraşul Akureyri şi Grădina botanică, unde am făcut şi probe de sunet pentru intervenţia noastră la deschiderea Festivalului de la Akureyri. Seara, la ora 21, după cuvîntul de deschidere, rostit de primarul oraşului, am avut onoarea să deschidem festivalul, prin solistul Andrei Dragoş, cu o doină cîntată acapela şi un cîntec de joc din Chioar, cu ilustraţie coregrafică. La întoarcerea la hotel, i-am făcut o surpriză domnului Vasile Berlingher, sărbătorindu-l de ziua naşterii, cu tort şi ţuică.
Sîmbătă, s-a desfăşurat în fapt Festivalul de la Akureyri. La ora 14, în centrul oraşului, într-un spaţiu verde, frumos amenajat, am susţinut un spectacol, alături de un grup folcloric local. Ansamblul local a fost format din persoane în vîrstă, aici tradiţiile se pierd, tinerii îşi îndreaptă preocupările spre alte lucruri. Dansurile se aseamănă foarte mult cu cele germane, iar conducătoarea grupului ne-a informat că biserica a interzis dansul popular în Islanda pentru o mare perioadă de timp. După-masă, la 17,30, am susţinut un spectacol de o oră la Muzeul de Artă din Akureyri. Spectacolul a fost cuprins în cadrul Festivalului de la Akureyri. Am prezentat trei dansuri româneşti, un dans maghiar şi un dans ţigănesc, între care au fost intercalate cântece interpretate de Tudor Berlingher şi Andrei Dragoş. Acest spectacol a reprezentat încheierea acţiunilor noastre artistice din Akureyri. Pentru publicul din Akureyri care a participat la spectacolele noastre din cadrul festivalului, pentru partenerii noştri din proiect, cei de la Universitatea din Akureyri, noi am reprezentat o pată de culoare, cîntec şi dans tradiţional, ceea ce le-a încîntat inimile şi le-a stimulat interesul de a cunoaşte România, iar pentru puţinii români cu care ne-am întîlnit a fost un bun prilej de a-şi astîmpăra dorul de casă de România.
Minuni ale naturii
Duminică, partenerii noştri ne-au oferit un ghid pentru a putea vizita cele mai interesante obiective din nordul Islandei. Primul obiectiv vizitat a fost Cascada Godafos sau Cascada Zeilor. Este una din cele mai spectaculoase căderi de apă din Islanda. Râul Bardardalur cade de la o înălţime de 12 m. Şi pe o lăţime de 50 de m. Se spune că în anul 999, Thorgeir, cel care i-a creştinat pe islandezi. a aruncat în această cascadă statuile zeilor păgîni, scenă surprinsă într-un vitraliu din Catedrala din Akureyri. Următoarea destinaţie este lacul de la Myvotn (Lacul musculiţelor). Numele s-a format prin contopirea a două cuvinte islandeze, mea (musculiţă) şi vatn (lac), aici trăiesc roiuri de musculiţe care deranjează turiştii. Lacul eutrofic s-a format acum 2300 de ani după o erupţie vulcanică. Zona lacului, rîul Laxa şi zonele umede din jur sunt protejate ca o rezervaţie naturală. În apropiere se găseşte Dimmuborgir, loc în care lava vulcanică a primit forme unice, foarte greu de descris, piloni, plăci, formînd grote, catacombe, încît totul seamănă cu un palat de lavă dărîmat. În folclorul islandez se spune că Dimmuborgir este locul unde Satan a aterizat cînd a fost alungat din cer şi a format catacombele din iad. Am vizitat apoi Krafla, o căldare cu diametrul de aproximativ 10 km, situată pe o falie lungă de 90 de km. Aici sursa de apă geotermală este foarte aproape de suprafaţă şi erupe în cratere sub forma unor noroaie şi aburi cu miros de sulf. Ultimele erupţii mari în zonă au fost în perioada 1975-1985. În anul 2006, aici s-au făcut foraje, găsindu-se magmă la adîncimea de 2,1 km. Krafla, alături de Askija, sunt cele mai renumite cratere din Islanda. De aici ne-am deplasat la grotele de la Grjotagja, în care curge un rîu subteran cu apă termală la o temperatură de 48 de grade Celsius. Ultimul obiectiv vizitat a fost satul Laufas, localitate situată la mică distanţă de Akureyri, pe malul opus fiordului Eiyjafjordur. Aici se găseşte o construcţie arhaică tipică, construită în 1840 şi extinsă în perioada 1866-1870. Întreg complexul este fosta casă parohială a reverendului Bjorn Halldarsson, şi poate adăposti 30 de persoane care lucrau în fermă. Complexul a fost restaurat în 1956, iar în perioada 1978-1980 au fost făcute reparaţii capitale. Lîngă casa parohială, se află o frumoasă biserică, din anul 1865, care are un frumos amvon.
Printre balene
Luni dimineaţă, ne-am deplasat în oraşul Dalvik, pentru îmbarcarea pe un vas, ca să vedem balene. Am primit costume de protecţie împotriva frigului şi a ploii şi am început deplasarea cu vasul pentru a ajunge în zona de deplasare a balenelor. După aproximativ 30 de minute, am zărit jeturile de aer cald şi apă produse de respiraţia balenelor. Cei care conduc vasul îl îndreaptă spre zona respectivă, unde am văzut balene şi am făcut fotografii. În finalul vizitei în fiord, am avut posibilitatea să pescuim, iar peştele prins se pregăteşte şi se mănîncă la încheierea vizitei pe mare. La ora 12, ne-am îmbarcat în microbuze şi am pornit spre Reykjavik, făcînd o pauză la Sakafjordur, pentru a lua masa de prînz. La ora 18, am ajuns la Reykjavik.
În ultima zi a vizitei, marţi, am vizitat Cascada Gullfoss. Este cea mai frumoasă cascadă a Islandei şi cea mai puternică cădere de apă din Europa. Cascada este formată din două praguri cu două căderi de apă, cea superioară, înaltă de 11 m, iar cea inferioară, de 21 m, cantitatea de apă este de 109 metri cubi pe secundă, iar vara, cantitatea creşte la 130 de metri cubi pe secundă. Cascada s-a format pe rîul Hvita, care-si are originea în lacul glaciar Hvitavathn, gheţar aflat la 40 km nord de Gullfoss. Cascada este o frumuseţe naturală inestimabilă, iar pentru cameramani şi fotografi, o sursă de imagini incredibile, cu curcubee formate de razele solare care trec prin stropii formaţi de căderea apei. Nu puteam părăsi Islanda fără să vedem şi un gheizer. Ne-am deplasat în valea Haukadalur, aproape de localitatea Geyzir, unde am vizitat cel mai cunoscut gheizer al Islandei. Gheizerele sînt izvoare intermitente, de origine vulcanică, ce emit în atmosferă, la intervale de timp regulate, jeturi de apă fierbinte şi vapori, datorită încălzirii rapide a apei în golurile subterane. În perioada de calm, gheizerul se prezintă ca un lac cu diametrul de 18 m şi adîncimea de 1,2 m, iar cînd erupe, jetul de apă fierbinte şi abur se ridică la înălţimea de 50 m.
Andrei DRAGOŞ
