Pe o vreme capricioasă cu ceaţă şi burniţă, împreună cu preotul Ovidiu Gîţ şi Cristina, fiica regretatului om de cultură, distinsul prof. dr. Vasile Latiş, poet, eseist şi scriitor, am poposit cîteva momente pe marginea drumului naţional DN-18 B, unde, meşterul popular Alexandru Perţa-Cuza a înălţat o troiţă – simbol de recunoştinţă şi profund omagiu, celui care a fost Vasile Grigore Latiş. „Nu ştim ce stea ocrotitoare s-a ivit la naşterea lui pe cerul satului Cufoaia, de i-a făcut atîta îndemînă, încît să nu-l lase nevăzut în lume. Steaua călăuzitoare nu este o simplă metaforă, ci este marea însoţitoare care-i lumina calea”, a scris într-un articol jurnalistul şi poetul Gheorghe Pârja. Era un om cu multă carte, deprins cu limbile străine, greaca şi latina. Purta cu sine vorba veche, avea evlavia rostirii, ascultînd durerea pămîntului ca pe un oracol. S-a dus dintre noi un om de o inconfundabilă originalitate, un întemeietor de şcoală a gîndirii, un om care s-a definit printr-un cult al muncii şi un respect pentru ea fără rezerve, devenind pentru noi, urmaşii, un model demn de urmat. Pe troiţă, cu litere mari este încrustat un fragment din poezia Marelui dispărut. Apoi, de la troiţă am urcat pe un drum pietruit şi-am ajuns într-un cîmp larg, încă înverzit, sub Masivul „Şatra lui Pintea” şi situat între satele Cufoia şi Borcut, ambele aparţinătoare oraşului Tg. Lăpuş. Cîmpului i se spune „Grădini”. În mijlocul acestui platou, uşor înclinat, se află tristul mormînt al iobagului erou Pavel Bel din Cufoaia, construit de către regretatul prof. dr. Vasile Grigore Latiş, împreună cu un frate al său, Alexandru. Pe crucea mormîntului scrie: „Aici odihneşte iobagul erou Bel Pavel, căzut la datorie în anul 1848 pentru credinţă şi dreptate. Dormi în pace!” Lîngă mormînt se află o piatră funerară uriaşă, de culoare neagră, pe care scrie: „Bel Pavel 1848, anul morţii prin împuşcare a eroului”. Am presărat cu flori mormîntul, am aprins lumînări şi candele şi-am vărsat o lacrimă, ne-am rugat, iar preotul Ovidiu Gîţ a oficiat un parastas de pomenire. Poetul şi omul de cultură Vasile Latiş, strănepotul lui Pavel Bel, a lăsat drept pomenire şi aducere aminte o poezie. De la mormînt ne-am deplasat în satul Cufoaia, locul de baştină al eroului, împreună cu soţii Gîţ. În acest sat lăpuşean, după documentări anevoioase, am aflat mărturii cutremurătoare despre eroul iobag de la interlocutorii noştri, Ioan Latiş, de 75 de ani şi de la baciul Vasile Oancea, de 84 de ani. Eu ştiam cîteva amănunte despre eroul iobag din conversaţiile dese pe care le-am avut cu regretatul prof. dr. Aurel Vaida, col (r). De la cei doi interlocutori am desprins faptul că iobagul erou, Pavel Bel, un bărbat chipeş, puternic, a fost legat de mîini de coada şi şaua unui cal şi tărît în chinuri grele din locul „Leagă roata” de lîngă satul Brebeni, comuna Cerneşti şi pînă în locul „Grădini” şi apoi împuşcat mişeleşte de unguri. Dar iată povestea: După lupte înverşunate, grele, de apărare, purtate cu trupele maghiare pe „Valea Cavnicului” la 6 noiembrie 1848, conducătorul românilor răsculaţi, locotenent Atanasie Moş Dîmbul, a ordonat retragerea pe aliniamentul înălţimilor Pietriş, unde a organizat o nouă rezistenţă în pădurea de la „Leagă roata”. Înspre seara de 7 noiembrie, avangarda trupelor maghiare, condusă de către căpitanul Malos, nedescoperind nimic pe direcţia de înaintare, a pătruns pe drumul de sub poziţiile româneşti. În stînga era prăpastie, în faţă o pantă inaccesibilă, ocupată de lănceri şi puşcaşi. Prinsă în ambuscadă, avangarda maghiară a fost zdrobită, iar căpitanul Malos, luat prizonier. La luptele de aici au participat ca oşteni ai lui Dîmbul şi bărbaţii satului Cufoaia. În aceeaşi seară, lăncerii cufoieni, Gavril Latiş, Pavel Man şi Pavel Bel au pătruns în spatele liniilor inamice şi au capturat, printr-o diversiune, căruţele cu proviziile ungurilor, între care şi casa de bani a brigăzii maiorului Andits. A doua zi dimineaţa, trupele ungureşti au încercat să cucerească poziţiile româneşti, dar fără succes. În luptele purtate, a fost prins lăncerul român Pavel Bel, ce a fost legat de coada calului şi împuşcat, iar peste două zile a fost înmormîntat pe înălţimile de la „Grădini” din apropierea locului crimei, de către preotul Perhaiţa, din satul Borcut. Drept represalii, trupele kossuthiste au ars satul Cufoia, locuitorii fiind obligaţi să fugă în păduri şi în alte părţi ale Transilvaniei. De frică, din cele 143 de familii, nu s-au mai întors în localitate decât 25 de familii, care şi-au construit gospodării pe o altă vatră din apropiere.
