Surpriză. Om al construcţiilor trainice, Sandu Băban dovedeşte că poate extrage rădăcina pătrată şi din Poezie. Ocolişul său natal e matricea definitorie pentru creaţia sa. Sandu Băban dovedeşte cu asupra de măsură ceea ce înseamnă să te „înhami” la versuri memorabile, uneori. Ave! (Valeriu Sabău)
Cheia
La umbra unui colţ de cer
Mai dorm şi îngeri uneori
Şi cade lacrima din nori
Cum cade iarna peste ger.
Enigmă veşnică femeia
Întinsă-n paturi elizee
Aseară am pierdut şi cheia
Bărbatului către femeie.
Dar unde-i bărbatul, unde-i femeia
Unde-i fuiorul de fum
Unde e poarta şi care e cheia
Plecării pe ultimul drum.
Trecere
De câteva secole secundele măsoară timpul,
De câtva timp, secolele nu mai au nicio valoare,
Iarna s-a îndrăgostit aiurea de vară,
Vară-mea este plecată din ţară.
Ţara este încă aici… unde-s ţăranii?
Eu încerc să traversez pe o trecere de pietoni
Pe verde.
Dimineaţa mierla fluieră, scot buletinul
Crezând că agentul de circulaţie e beat
Neavând permis de fluierat
Mierla este amendată.
De mâine
De mîine nu mai merg la coasă
Gândesc logaritmic şi încet
Este iarba prea deasă
Mai bine plantez un puiet.
De mâine nu mai fac nimic
Gândesc ca şi Platon, şi-atât
Îmi cumpăr o pungă de fistic
Care oricum îmi rămâne-n gât.
De mâine merg la masaj
Nu spun ce fel; e tare
După aceea intru în sevraj
Şi nu mai am loc în parcare.
De mâine îmi revin puţin
Lovit de vise mă întorc acasă
Cu-o sticlă de coniac şi-un pic de vin
Şi elegant căzutu-mi cap pe masă!
