Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare s-a întâlnit ieri, 26 octombrie, cu Excelenţa Sa, Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii în România. Diplomatul s-a aflat în municipiul Baia Mare pentru a înţelege dimensiunea implicării fundaţiei Home and Hopes for Children (HHC) România în programele dedicate reformei sistemelor sociale, cu prioritate cele de protecţie a copilului. La întâlnirea care a avut loc în biroul primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş a participat şi Ştefan Dărăbuş, director internaţional HHC, precum şi Otto Sestak, directorul HHC România. În cadrul vizitei, Cătălin Cherecheş i-a prezentat Excelenţei Sale Paul Brummell care sunt proiectele de dezvoltare prioritare pentru municipiul Baia Mare. Este vorba despre candidatura oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, realizarea celui mai mare parc industrial din ţară precum şi înfiinţarea Coaliţiei pentru Baia Mare, o platformă civică care va avea candidaţi la alegerile locale şi judeţene de anul viitor.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Este pentru oraşul nostru o oportunitate de a ne expune foarte clar şi transparent problemele cu care ne confruntăm, problemele cu care ne-am confruntat în a fi corect înţeleşi de către partenerii noştri din alte state, mai ales în problema comunităţii rome. Este o provocare majoră pe care vreau să o traversăm într-un mod pozitiv pentru comunitatea noastră. Este o problemă pe care vreau să o rezolvăm într-un mod pozitiv şi pentru oraş şi pentru băimăreni, ca şi majoritari, dar şi pentru comunitatea romă, din perspectiva integrării şi civilizării acestei comunităţi şi a educării copiilor. Pe de altă parte îmi doresc să facem toţi aceşti paşi fără să mai avem frâne. De fiecare dată când puneam primul picior pe Craica, pe Pirită, Ferneziu, mă trezeam cu câte zece-cinsprezece faxuri de la ambasade, fundaţii, asociaţii, ministere, în care primeam tot felul de somaţii să nu demolăm, să nu facem absolut nimic. Nu cred că aceasta este soluţia, să nu facem nimic. Cred că a fost foarte bine de patru ani încoace că am pus presiune şi întotdeauna am reuşit să facem şi demolări, să mai punem puţină ordine în acest lucru care de foarte multe ori a generat foarte multe probleme şi foarte mult deranj în cartierele municipiului Baia Mare. Cred că a venit momentul în care într-un mod transparent să le spunem acestor parteneri, cum este şi domnul ambasador, exact ceea ce ne dorim din această perspectivă”.