34 de ani de activitate a Poliţiei Transporturi

0
622

Săptămâna aceasta, Po­liţia Transporturi împlineşte 34 de ani de activitate în domeniul comunităţii. Poliţiştii de la transporturi feroviare acţionează în gări, triaje şi pe trenurile de călători şi marfă. Misiunea lor este de a veghea la siguranţa călătorilor şi a bunurilor acestora, precum şi la cea a mărfurilor transportate cu trenul.
Pe lângă menţinerea ordinii şi siguranţei publice, poliţiştii de la transporturi feroviare acţionează pentru depistarea celor care încalcă legea, îndrumă activitatea de autorizare a personalului de pază şi acordă asistenţă de specialitate în organizarea şi funcţionarea pazei bunurilor, obiectivelor şi valorilor din gări şi triaje.
Pe parcursul anului curent, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Maramureş au organizat 79 de acţiuni, din care 31 pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în staţii şi în trenurile de călători, iar 30 pentru combaterea călătoriilor frauduloase. În cadrul acestor acţiuni, au fost depistate 1.585 de persoane care călătoreau fraudulos, cărora le-au fost aplicate taxe şi suprataxe în valoare de 12.580 lei.
Pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere la trecerile la nivel cu cale ferată, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Maramureş au organizat alte 18 acţiuni împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Maramureş.
În cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au efectuat peste 1.000 de patrulări în trenurile de călători şi în staţiile CFR şi au constatat 57 de contravenţii, ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 14.000 lei. Totodată, au fost întocmite 75 de dosare penale, fiind constatate 11 infracţiuni de contrabandă şi confiscate 2.164 de pachete cu ţigări.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.