Duminică, 11 octombrie 2015, am vizitat Şcoala gimnazială din comuna Strîmtura, care are în structură şcolile şi grădiniţele din satele aparţinătoare, Slătioara şi Glod. Aici urmează cursurile 250 de elevi. Primăria comunei, primar Ioan Pasere, a finanţat lucrările de transformare a şcolii într-una complet înnoită. De la Camelia Pasere, secretara şcolii, aflăm că, în vacanţa de vară a elevilor, o echipă de harnici constructori, împreună cu salariaţii şcolii, au executat lucrări de calitate. Faţada a primit o înfăţişare aspectuoasă, au fost executate tencuieli şi zugrăveli, au fost înlocuite unele ferestre şi uşi, s-au efectuat lucrări de igienizare şi curăţenie. Centrala termică a fost verificată şi curăţată, iar lemne pentru iarnă au fost aduse, de către primărie, în toate unităţile de învăţămînt. Se va construi, în curînd, o nouă sală profesorală, pentru confortul profesorilor. Cei 250 de elevi au intrat în anul şcolar 2015-2016 într-o şcoală înnoită.