Liga a III-a. Seria a V-a. Sighetenii au ajuns în fruntea clasamentului

0
676

• CSM Sighetu Marmaţiei – ACS Fotbal Comuna Recea 3-2 (2-1) •

Stadionul Solovan. Teren foarte bun. Timp excelent pentru fotbal. Spectatori, peste 1.000. • CSM Sighetu Marmaţiei: Began, Alex Novoselenszki, Pistol – căpitan, Bucur, Pânţaru (min. 85 Turda), Bedea, Fizeşan (73 Roghină), Taciuc (min. 77 Ţârlea), Ferhaoui (min. 46 Opriş), Brumă, Lemac. Antrenori: Dan Dobai – principal, Vasile Şleam, Cosmin Marincean – secunzi. • ACS Fotbal Comuna Recea: Lovasz, Mateaş (min. 87 Tarţa), Fazekas, David, Taraczkozi, Chinde, Cuc – căpitan (min. 87 Popan), Asăujan, Schwartzcopf, Ciuntu (min. 65 Mariş), Morar. Antrenori: Romulus Buia şi Ovidiu Mic. Arbitraj confuz: Rareş Vidican, Sergiu Albu – ambii Oradea, Ioan Cozorici – Zalău. Observatori FRF: Emil Kemenes – Baia Mare, Vasile Popa – Bistrita.
Antrenorul Dan Dobai a revenit la echipă după o scurtă pauză forţată. A revenit cu victorie şi locul I în clasament. Chiar în min. 1 gazdele vor puncta prin Taciuc, cap din interiorul careului mic, la centrarea lui Pânţaru: 1-0. În min. 16 va fi 2-0. Brumă pasează lui Ferhaoui în partea stîngă, acesta centrează perfect şi Taciuc face dubla: 2-0. Se credea că sighetenii vor avea un meci la discreţia lor. Nu a fost aşa, echipa lui Romulus Buia a revenit în joc, a controlat sfîrşitul de repriză şi va reuşi să reducă din handicap în min. 38. Chinde pătrunde pe dreapta, fundaşii sigheteni ezită, iar Morar înscrie fără probleme: 2-1, rezultat cu care se încheie repriza.
La reluare, tot oaspeţii sînt mai periculoşi, dar nu vor găsi drumul spre egalare. Mai mult, la un contraatac al gazdelor, Lemac (min. 52) reuşeşte desprinderea şutînd din afara careului mare, făcînd inoportună intervenţia lui Lovasz: 3-1. Oaspeţii nu renunţă şi vor ataca poarta lui Began, care va greşi în min. 65, comiţînd fault în propriul careu. Lovitura de pedeapsă este transformată exact de Asăujan şi scorul se strînge: 3-2. Pînă la final, oaspeţii vor căuta egalarea, dar sighetenii se apără cu toata echipă şi vor reuşi o victorie grea, dar muncită şi propulsarea în vîrful clasamentului. Sperăm să rămînă acolo cît mai mult, ţinînd cont că şi în etapa următoare joacă tot pe teren propriu.

clas05oct15fRezultatele etapei 6: FC Zalău – Luceafărul Oradea 1-1; CS Oşorhei – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 1-2; Industria Galda de Jos – Luceafărul Bălan 2-1; CS Iernut – Sănătatea Cluj 2-0; Avântul Reghin – Unirea Dej 3-1; AFC Odorheiu Secuiesc – Unirea Jucu 1-6; CSM Sighetu Marmaţiei – ACS Fotbal Comuna Recea 3-2.
Etapa viitoare (sîmbătă, 10 octombrie, ora 15): CSM Sighetu Marmaţiei – CS Iernut; Sănătatea Cluj-Napoca – CS Oşorhei; AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Industria Galda de Jos; Luceafărul Bălan – FC Zalău; Luceafărul Oradea – Avântul Reghin; Unirea Dej – AFC Odorheiu Secuiesc; Unirea Jucu – ACS Fotbal Comuna Recea.

Ioan MIHNEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.