Grecii au mers din nou la urne. Pentru a cincea oară în ultimii şase ani. S-a ajuns aici în urma deciziei liderului Syriza, Alexis Tsipras, care în ianuarie era desemnat să conducă un guvern de extremă stângă în speranţa unui mers al Greciei în direcţia cea bună, după rateurile de traseu ale anilor de dinainte.
A fost, cum ştim bine, un an cumplit pentru ţara de sub măslini. Şi asta deoarece, mai mult decât orice altă ţară membră în Uniunea Europeană, s-a trezit în situaţia de a nu mai avea după ce bea apă. În asemenea situaţii, se ştie, alţii îţi duc lingura la gură. Dacă vor. Şi, în orice caz, nu fără a emite pretenţii de a dicta orchestra. Ne amintim cu siguranţă stările depresive declanşate de constatarea că era nevoie de bani, bani mulţi, care nu veneau de nicăieri. Grecii invocau pe ale lor. Creditorii veneau cu ale lor. S-au consumat zile dure, marcate de negocieri şi schimb de vorbe aspre, de ameninţări. Venirea la putere a partidului de extremă stângă şi a vocalului său conducător, bătăios şi simpatic, Alexis Tsipras, avea loc pe asigurări ferme: să nu creadă ei că vom face altceva decât ce vrem noi. Votul din ianuarie a avut această explicaţie. Luni de zile, declaraţiile în acest diapazon n-au încetat. Oficialii de la Bruxelles, antrenaţi în dialog, aveau să constate că vorbesc singuri. Şi au plecat acasă. Asta n-a rezolvat nimic, dimpotrivă, s-a ajuns la încercări de forţă de ambele părţi. S-a ajuns la o rezolvare, dar cedând din pretenţii partea mai agitată. Guvernul, prin premierul Tsipras, a promis că se va înscrie în foaia de parcurs impusă de creditorii puşi pe (ceva) concesii. A fost semnat un acord de asistenţă financiară în valoare de 86 miliarde euro. Cu angajamentul ca administraţia de la Atena să-şi facă întocmai şi la timp lecţiile. Adică să revizuiască sistemul de pensii, să crească ceva taxe, care îi privesc inclusiv pe fermieri, să dea brânci la acele privatizări aducătoare de venituri-substanţiale la bugetul statului, îndatorat până peste cap, să asigure programul de recapitalizare a băncilor.
Când toată lumea îl şi vedea pe domnul Tsipras renunţând la plaje în insule, la plimbări cu iahtul în Egee şi cu mâinile suflecate să robotească de dimineaţa până seara pentru căutarea şi găsirea de soluţii – imposibile, dar miraculoase şi salvatoare -, el face un gest abrupt: demisionează! Alegerile anticipate puse în mişcare aveau rolul de a configura echipa creditată cu ştiinţa şi puterea de a da viaţă angajamentelor fără de care nu numai că stăm pe loc, dar ne şi întoarcem de unde am plecat. A îmbrăcat salopeta de lucru pentru această perioadă electorală partidul de centru-dreapta, Noua Democraţie, pus pe roate cândva de faimosul Karamanlis. O speranţă şi pentru această formaţie politică de a-şi face simţită prezenţa într-un mod care i-ar spori adeziunea electoratului, cât să reajungă în faţă, pe unde obişnuia cândva.
Acum, lucrurile au devenit clare din multe puncte de vedere. Priveam sondajele anterior zilei alegerilor. Syriza, fără să impresioneze neapărat, sta ţeapăn în frunte (27,3% ziceau unii, 24,6% ziceau alţii). Noua Democraţie e şi ea pe aproape, pe locul doi, cu 24,2 sau 22,8. Am în faţa mea un comunicat statistic după ce fuseseră numărate majoritatea voturilor exprimate. Ce ni se spune? Syriza a obţinut peste 36%, iar Noua Democraţie 28%.
Putem trage mai multe concluzii. Prima: alegătorii văd înainte de orice Syriza ca fiind partidul anti-austeritate. În ciuda faptului că şeful acestuia a semnat cu creditorii acel document cam înrobitor, după mulţi. Partidul dinastiei Papandreu – Noua Democraţie – n-a agonisit ce sperase. Pasok, despre el vorbim, partidul social-democrat, avea la alegerile din 2009 aproape 44,5% din voturi şi 160 de locuri în Parlament. Era pe cai mari. În ianuarie 2015 se dusese sub 5%. Acolo rămâne şi acum.
Constatăm că „Zorii aurii”, deşi deloc spectaculos, este partidul clasat pe locul al treilea. Nu prezintă interes pentru o coaliţie de guvernare. Dar există.
Sigur, lucrurile evoluează de la o zi la alta. Voi reveni cu altă ocazie la situaţia din Grecia. Evident, după formarea coaliţiei de guvernare şi a guvernului, dar şi după primele constatări privind efectul imediat al anticipatelor. După care, deocamdată spun, lucrurile au rămas ca în tren. Şi trebuie acţionat îngrozitor de repede pentru a compensa şi pierderea de timp cu alegerile. Stau cu lupa la îndemână creditorii, dornici să vadă cum progresează reformele. Trebuie întocmit bugetul pentru anul ce vine sub presiunea aceloraşi finanţatori. Trebuie multe… (Nicolae BUD)
