Caut, şi mă bucur când găsesc, argumente că ţara în care trăiesc nu este cu totul sfâşiată, căzută în ispita hoţiei, condusă numai de personaje cu năravuri. Să nu ne mai aducem aminte că ignoranţa şi lenea intelectuală sunt la loc de cinste. Ura, agresivitatea, frica, delaţiunea şi mai ales minciuna să nu fie reguli de supravieţuire. Să nu fie prostia un criteriu de promovare ori răsplătită cu diplome. Cum s-a întâmplat recent cu o fostă ministreasă, stâlcitoare de limba română, onorată cu diplomă pentru, culmea, apărarea limbii române. M-am săturat de acest tablou în care este proiectată ţara în care trăiesc. Oare nu avem şi altă faţă a României? Cine caută găseşte. Cine este atent, cu gânduri cinstite, poate vedea şi o ţară din care nu curge numai sânge, ci mai creşte şi trifoi cu patru foi.
Înainte de a pleca spre Paris, la începutul lui septembrie, ca ambasador al României la UNESCO, m-am întâlnit cu câteva idei ale istoricului Adrian Cioroianu. Care are prieteni în Maramureş. Cel care ne spune că istoria este cea mai frumoasă poveste afirmă: „Nu ştiu o perioadă în istoria nostră în care să fi stat mai bine.” Cel care are puterea comparaţiilor ne aduce aminte că interesul nostru este ca americanii să rămână în Europa, Uniunea Europeană să dăinuie, iar Republica Moldova să se apropie de standardul european. Aşa ne-ar fi şi nouă mai bine. Ne-am obişnuit, cred, cu ideea că valorile lumii occidentale sunt cele mai prielnice afirmării omului. Cei mai în vârstă au trăit şi orientarea spre Răsărit. Când am fost trimişi de mai marii lumii de atunci să gustăm votca şi Siberia. Cred că nu avem o stare de spirit suficient de aşezată – unii, nu toţi – pentru a îndura şi unele poticneli ale Europei. Dar sensul nu cred că mai trebuie pus în discuţie. Se cheltuie multă energie în politica internă, pe când cea exetrnă este mai palidă. Zilele trecute, ambasadorul nostru în Belarus, Viorel Moşanu, aflat în Maramureş, îmi spunea că avem oameni foarte buni în Ministerul de Externe. Este un minister mult mai valoros decât bănuim. Deşi sunt foarte bine informaţi, fişa postului nu le permite să participe la dezbateri publice. Aşa că interpretările sunt făcute de unii sau de alţii. Nu am înţeles un lucru care este la vedere: viaţa noastră depinde în mare măsură ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Am înţeles că politica externă nu este sprijinită cum ar trebui de factorii interni. Istoricul Cioroianu crede, şi este adevărat, că cine dă bani pentru cultură sau pentru politică externă, aceşti bani sunt investiţi, nu cheltuiţi. Apoi să privim cu atenţie la tensiunile din vecini, încât faptul că aparţinem Uniunii Europene este oricum o garanţie. Să dorim dăinuirea ei. Mă grăbesc să adaug un fapt care mă deranjează: nu avem bărbaţi de stat care să dialogheze ferm cu UE. Am spus-o încă înainte de 2007: cu Răsăritul ne-am lămurit, singuri nu putem rămâne, deci sensul este spre Vest. Istoricul constată că astăzi ne simţim mult mai europeni ca în urmă cu un veac sau două. Poate avem motive de optimism. Deocamdată frontierele sunt mai sigure, iar instituţiile democratice se împlinesc. Sunt câteva argumente. Rămâne să mai descoperiţi şi dumneavoastră câteva. Am scris despre partea plină a paharului.
