Aproape 600 de locuri de muncă la Bursa absovenţilor

0
703

Ieri, la Cercul Militar din Baia Mare, dar şi în Sighetu Marmaţiei, a avut loc Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, ediţia a XV-a, eveniment cuprins în programul Festivalului Castanelor. “Avem 589 de locuri de muncă, din care 71 sunt pentru studii superioare. În Baia Mare avem 499 de locuri de muncă şi 90 de locuri de muncă sunt la Sighetu Marmaţiei. Cele mai multe domenii de activitate oferite astăzi sunt confecţioner textile, operator asamblare componente, operator producţie, tapiţeri şi tâmplari, de asemenea avem în domeniul serviciilor – lucrători comerciali, ospătari, barmani, bucătari, avem inspectori asigurări, instalatori şi, de asemenea, în domeniul construcţiilor şi prelucrării lemnului. O particularitate a acestei burse este că numeric s-au păstrat locurile de muncă faţă de anul trecut, tot în jur de 600 am avut şi anul trecut, doar că anul acesta am observat o creştere a ofertelor pentru studii superioare, ceea ce este un lucru bun. Locurile de muncă oferite sunt în domeniul ingineriei, ingineri din toate domeniile de activitate: ingineri operatori CNC, ingineri constructori, industrie alimentară, mecanic, electric, de asemenea avem pentru economişti, în domeniul IT – programatori, avem de­signer pagini WEB, contabili, technician asigurare calitate, supervisor producţie şi aşa mai departe”, a declarat Oana Mihaela Oşanu, director executiv al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Maramureş. bursa_sept2015_1De la un an la altul, domeniile în care există locuri de muncă vacante sunt cam aceleaşi: “Practic se păstrează domeniile, asta este piaţa noastră, a judeţului Maramureş, iar oferta şi calificarea trebuie orientate spre aceste domenii de activitate. Faptul că s-au menţinut de câţiva ani aceste domenii de activitate trebuie să fie  un mesaj pentru absolvenţi de a se îndrepta spre aceste domenii de activitate. Maramureşul oferă locuri de muncă în confecţii, tâmplărie, servicii, de asemenea începe să crească numărul joburilor şi pentru studii superioare în aceste domenii, pentru că firmele care s-au stabilit aici au început să îşi extindă producţia”, a mai spus Oana Oşanu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.