Spre surprinderea multora, în acest text închinat unui eveniment care are ca subiect Limba Română, nu voi face abuz de metafore. Voi spune că ziua de 31 august a fost proclamată, prin lege (2013), drept Ziua Limbii Române. Românii de dincolo de Prut, din Basarabia istorică, au o sărbătoare similară, în aceeaşi zi, întemeiată în anul 1990.
Cu suficientă întârziere, Ţara a depus un simbol de recunoaştere că pe cele două maluri ale Prutului se vorbeşte aceeaşi limbă. Ne-am adus aminte de poezia lui Alexei Mateevici că avem o limbă a noastră, o comoară. Limba maternă, oficială, literară, vorbită şi scrisă, bogată ori sărăcită, cultivată sau înconjurată de o tristă nepăsare.
Nu voi striga în mijlocul ţării că Limba Română este în pericol, dar nici nu voi spune că îi merge foarte bine. Noroc că Limba Română este vie şi poate înfrunzi în vremuri prielnice. Care sunt acele vremuri? Că tot timpul trebuie să fim în stare de veghe, din generaţie în generaţie. Ceea ce face parte din marea bucurie a vieţii. Să-ţi aperi ţara nu cu arma, ci cu frumuseţea cuvântului.
Ziceam că nu-i merge foarte bine Limbii Române. O spun mai ales cei care cred în importanţa limbii vorbite şi scrise, ca semn al civilizaţiei. În această zi de cinstire a fiinţei noastre, nu este bine să ne jelim. Dar nu putem rămâne indiferenţi că exprimarea corectă şi îngrijită este adesea ignorată. Se fac greşeli de exprimare. Gramatica şi-a restrâns aria de confort. Degradarea limbii române este uşor observată, mai ales în presă. Continuă să se răsfeţe un nou limbaj de lemn, pătrund masiv şi nejustificat neologismele, sau termeni noi, de care nu avem nevoie, deoarece Limba Română are un vocabular suficient de bogat pentru a exprima gândurile cele mai profunde.
Scriitorii, cei adevăraţi, sunt avangarda Limbii Române. Vasile Alecsandri, pe vremea lui, spunea că „ea este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute”.
Nichita Stănescu spunea că „Limba Română este patria mea”. Acelaşi lucru îl spunea şi Fernando Pessoa despre draga lui limbă portugheză. Limba Română se învaţă în familie, se lustruieşte în şcoală. Cu ea ne mărturisim iubirea, din păcate şi ura, dar ea este identitatea, averea care se lasă măştenire. Cea mai preţioasă moştenire.
Fără limba lui, un stat nu există. Nu are drapel, nu are imn, nu are stemă. Cei care au legiferat această cinstire, ceasul bun al parlamentarilor, au simţit nevoia să spună că importanţa Limbii Române nu trebuie pusă la margine. A venit globalizarea peste noi, iar limba este fundamentul identităţii naţionale. Cine mai crede în ţară trebuie să vorbească bine limba ei.
Vă fac o mărturisire: nu regret că am ales în viaţă să lucrez pe ogorul Limbii Române. Astăzi este zi de cinstire. Pentru Limba Română şi graiurile ei. Dar trebuie să visăm în limba maternă în toate zilele şi nopţile din an.
Un gând eminescian mă călăuzeşte: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră”.
În semn de preţuire pentru ziua de astăzi, dezlegaţi înţelesul acestei înţelepciuni. Încolo, să vorbim corect Limba Română.
