Într-un lădoi vechi din satul Suciu de Jos, Aurel Şanta a găsit două cărţi poştale vechi, pe care ni le-a dat pentru publicare în ziar.
Iată ce ne-a relatat domnia sa: “Au fost scrise de către bunicul meu, Oniga Maxim, în octombrie 1929 şi la 7 ianuarie 1930. Era soldat la Calancea. I-a trimis aceste cărţi poştale vecinului şi prietenului său, Şofron Filip, care se afla în armată la Oradea. Iată textul acestor scrisorele: “Iubite frate Şofroane află despre mine că mă aflu în mare sănătate care ţi-o doresc şi ţie. Să ştii că am primit şi o scrisoare de acasă în care mi-au scris tăt bine şi ma bucurat foarte mult. Mai tîrziu o să le trimet o fotografie. Te rog trimete şi tu una, aşa la minut, căci nu costă mult. Cu aceste cuvinte te rog scriemi dacă e drept că şi militarii trebuie să plătească la tren ca şi civilii. Scriem poate tu ştii că eşti la marginea ţării la Oradea. Te rog scriem dacă se aude nou despre Armata Română în anul 1930, cu cine mai eşti din apropiere, eu de Augustin sînt departe la 180 km. Sîntem la o campanie, dar nu la acelaşi pluton. „Păsărică de sub nor / Iamă şi pe mine în zbor / Să mă duci unde mi dor / La mîndruţa în brăţişor. Eu al tău frate Maxim Oniga”.
În textul din a doua carte poştală, acelaşi autor scrie: „Eu al tău frate Maxim doresc ca mica mea scrisoare să te găsească în momentele cele mai fericite, iubite frate Şofrone, Am înţeles că tu ai avut fericirea ca să faci sărbătorile acasă, dară eu nu am avut fericirea aceasta. Nu mi-ai scris nimic, miai promis că îmi trimiţ carte cu ceva nou, dar cu zisa ai rămas ca ţiganu cu planu, în fine nu miai scris nimic…”
Parfumul celor două cărţi poştale s-a păstrat, căci prin ele încă trăiesc oamenii aceia care nu mai sînt. Aurel Şanta le tot citeşte şi le reciteşte…
